George Drăghescu împlineşte 47 de ani. Dar nu oricum şi nici oriunde. Are o operă în urma lui: poetică, editorială, publicistică, actoricească. L-au preţuit critici mari şi actori extraordinari.
Este transarghezian ca editor al „Ceştii de cafea” (revistă şi colecţie), iar ca lirosof descinde din „Insula” lui Lucian Blaga, dar fiind profund original şi categoric autentic. Ca scriitor, rămâne un singular, exigent, de un eticism scrutător al profunzimilor ontologice.
(I.P.Brădiceni)
GEORGE DRĂGHESCU
Poesis: CĂLĂTORUL
*
Călătorul aruncă
Cenuşa pe cărare
Să se găsească
Pe sine.
*
Călătorul
Cu singurătatea pe cap
Îşi plimbă visele
Prin lumea largă.
*
Călătorule,
Ia firul de iarbă
Şi măsoară Coloana Infiniă,
Să ştii cât mai ai
Până la Dumnezeu!
*
S-a terminat
Lumânarea lui Diogene;
Călătorul caută
O umbră de om.
*
Câinele Căutătorului
A murit;
L-a îngropat departe,
Sub o rădăcină
A prieteniei şi a veşniciei.
*
Călătorul
A ajuns la izvor.
Dumnezeu i-a întins
Un urcior
Cu rubayatele
Lui Omar Khayyam.
*
Norii privesc
Călătorii din avion.
Călătorul îşi caută
Norul,
Să-şi ascundă
Paradisul.
*
Călătorul
La Masa Tăcerii
Se-ntreabă:
Unde ne sunt
Înţelepţii de altădată?
*
Albina zboară
Din floare în floare;
Călătorul
A ostenit privind-o.
*
Mă tem de privighetoarea tăcută,
De muţii care gesticulează
Aidoma unui miriapod;
Mă tem de cei,
Care nu iubesc curcubeul
Şi se bat cu pumnul în piept
Că l-au cunoscut pe Dumnezeu.
*
Prin întuneric,
Norii se cristalizează.
Prin întuneric,
Îngerii se înnourează.
*
O furnică
Duce pe uscat
Corabia lui Noe.
*
Crăciun fără zăpadă –
Colindătorii
Alunecă pe-o stea.
*
Suflu într-o păpădie –
Atâtea universuri
Se risipesc!
*
O albină
Întreabă norii –
Apele s-au umflat.
*
Primăvara senină –
Floarea de cireş
De albine iubită.
*
Poem singur
Peste
Ani,
Uitarea ta
Lângă
A mea.
