Motto: “Oprește trecerea, știu că unde nu e moarte, nu e nici iubire, -și totuși, te rog: Oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea.“ – Lucian Blaga
“Un geniu este, de plânge sau râde, un gânditor care lasă
o dâră sonoră de foc pe traiectoria lui cosmică, dând o lecție de construcție a umanității.” – George Călinescu
George Călinescu, o minte genială a românilor, a venit pe lume cu multe daruri. “Ursit să dorm cu capu-n carte”, cum afirma, neobosita sa pană scriitoricească, exersată zilnic sau săptămânal, în cronici de actualitate, studiile sale de istorie si critică literară, celebra “Istorie a literaturii române de la origini până în prezent”, poeziile și romanele, creațiile dramatice și ideile sale estetice, acestea toate au contribuit la îmbogățirea tezaurului limbii și literaturii române.
Bolnav, înainte cu puțin timp de a fi internat la spital, a invitat acasă la el actorii de la Teatrul Național care interpretau rolurile din scrierea sa dramatică, “Ludovic al XIX-lea”, să le dea indicații cum să-și joace rolurile, pentru a reda “ritmul interior”, lăuntric, al personajelor și pentru a ajunge la “sufletul spectatorilor”. Marii actori prezenți: Emanoil Petruț, Mihai Fotino, Ilinca Tomoroveanu și Ion Caramitru îl priveau cu mare atenție si admirație. Înainte de a-și da obștescul sfârșit, cu presimțirea că se apropie odihna cea veșnică, George Călinescu a publicat, în “Contemporanul”, ultima sa poezie intitulată “Obstacolul invizibil”: “Un gândăcel cu aripi subțiri sub carapace/ Dintr-un neam mirific/ Încondeiat cu aur, nu-și mai găsește pace,/ Mereu izbește în geam./ Neînțelegând acel obstacol invizibil/ Dintre odaia mea / Și țara ierbii, cade în iureșul teribil zdrobit pe dușumea./ Și eu desfac mari aripi în noaptea colosală,/ Rup gratia de fier/ Voind să evadez spre ziua siderală,/ Dar mă lovesc de cer.” Ziua siderală este timpul scurs între două treceri consecutive ale unei stele la acelaşi meridian.
Internat la Sanatoriul Otopeni, cu diagnosticul de ciroză hepatică, este vizitat de foști studenți, profesori, colegi, de subalterni și de oficiali ai vremii.
Marin Rădoi, profesor universitar doctor, originar din Balș, un intelectual de mare clasă, un oficial cu înalte funcții publice, posesor al unei imense biblioteci, multe, chiar foarte multe, primite cu dedicație din partea scriitorilor, începând cu Tudor Arghezi și sfârșind cu Nichita Stanescu, din partea unor istorici și critici literari sau a unor oameni de știință, semn că era prețuit și iubit, ne-a relatat că de multe ori s-a aflat la căpătâiul lui George Călinescu, fiind pe patul spitalului, care plângea în hohote că nu vrea să moară. Când l-a vizitat Ovid S. Crohmălniceanu, Călinescu i-a arătat un buchet imens de garoafe roșii primit de la Gheorghe Gheorghiu-Dej, cel care va sucomba la o săptămână după decesul autorului “Enigmei Otiliei”. George Ivașcu, care l-a văzut pe George Călinescu cu o seară înaintea sfârșitului, scria că și-a păstrat luciditatea până a închis ochii, de asemenea, că “plângea în hohote, nu voia să moară”.
Munca sa epuizantă, benedictină, i-a scurtat viaţa, astfel că “ochii săi fosforescenți” se închid pentru totdeauna la 12 martie 1965, privirea sa hipnotică dispare sub privirile medicului de gardă, în noaptea de joi spre vineri , la orele trei și jumătate și astfel George Călinescu a intrat în veșnicul întuneric la numai 66 de ani.
Liviu Călin, fost student al lui George Călinescu, participant la funeraliile scriitorului, a fost martorul unui gest neobișnuit din partea unei doamne care a țâșnit din mulțime, s-a apropiat de sicriul celui decedat, strigând: “Eu sunt Otilia!” Avea în mână o garoafă albă pe care a aruncat-o peste trupul “mineralizat” al lui George Călinescu.
Despre participarea la ceremonia de la Ateneul Român și despre însoţirea cortegiului până la Cimitirul Bellu, unde George Călinescu a fost înmormântat, în apropierea lui George Coșbuc, Mihail Sadoveanu și Mihai Eminescu, amintește și istoricul de înaltă condiție, Ioan Scurtu, în excepționala sa carte “Povestiri adevărate. Memorii.”
“Prodigios si proteic, magistral și fantast, împrăștiind în jurul său lumina albă a soarelui și lumina de vis a clarului de lună, El, George Călinescu, plecat dintre noi în marea și necunoscuta lume a morții, lasă în urma lui o operă fundamentală pentru cultura poporului român.” – Geo Bogza
Constantin E. Ungureanu
