Geogia tranşează situaţia terenului din Câmpul Mare cu procurorul șef Savu de la Parchetul Înaltei Curți

624

Situaţia încâlcită a terenurilor cu proprietari dublii din Câmpu Mare este departe de a se finaliza, o recunoaşte chiar primarul localităţii Bengeşti-Ciocadia. De altfel, chiar Victor Geogia a intrat în conflict cu moştenitoarea unuia dintre terenurile în cauză, mai precis cu un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care şi-a revendicat proprietatea, în situaţia magistratului mai aflându-se încă 84 de persoane care au primit titluri în 2002, ca în 2006 alţi beneficiari să aibă parte de parcelele lor. Geogia o invită însă pe Monica Anuţa Savu, procur cu funcţie de şef birou la Parchetul Înaltei Curți, să-şi ia înapoi terenul revendicat din Câmpu Mare, dar nu-i poate garanta că deţinătorul de drept îi va şi ceda, cu uşurinţă, acesteia. Edilul crede că magistratul va trebui să apeleze la instanţă pentru a-şi revendica proprietatea, deşi el susţine că titlul avut de acesta ar fi fost eliberat în mod eronat. La ordinul prefectului Văcaru, însă, în patru zile, titlurile de proprietate eliberate de Geogia în 2006 pentru Câmpu Mare, peste 160 la număr, trebuie anulate.

Încurcătura cu terenurile din Câmpu Mare, făcută publică în numărul trecut de Gorjeanul, a fost lămurita de primarul Geogia, în felul acestuia, edilul considerând că prima serie de titluri de proprietate ale terenurilor din Câmpu Mare trebuie anulată. Cei care au aceste titluri, luate în anul 2002, nu sunt însă toţi de acord cu părerea primarului, printre aceştia aflându-se şi moştenitoarea Mariei şi a lui Nicolae Ciontu din Bengeşti-Ciocadia. Este vorba despre Monica- Anunţa Savu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Casaţie şi Justiţie, care i-a spus destul de răspicat edilului local că neregula cu terenurile din Câmpul Mare nu va fi lăsată nerezolvată, atâta timp cât peste titlurile eliberate în 2002, pe când Geogia era viceprimar, s-au eliberat, de cel devenit primar în 2006, alte 160 de titluri.
Beneficiară a unui astfel de teren este şi mama primarului, în timp ce fostul viceprimar Negrea a primit la rândul său două parcele, nu pe numele acestuia ci al tatălui fostului vice.

“Dacă ştiam de aceste 85 de prime titluri, în 2006 le anulam”
Edilul Geogia susţine că, în opinia sa, primele titluri eliberate în 2002 trebuie anulate, asta deoarece s-ar fi dat politic, la cererea lui Adrian Năstase. Primarul spune asta deşi la rândul său este membru al PSD. “În 2002 era un ordin, dat de Guvernul Năstase, să se reconstituie drepturile de proprietate şi să se scrie titluri, fără să se respecte legile proprietăţii. La Bengeşti-Ciocadia s-au eliberat atunci 85 de titluri de către fosta primăriţă, Valentina Răduţ, de la PSD. Eu eram viceprimar atunci dar nu ştiam ce şi cum s-a dat, pentru că pe mine primăriţa mă trimetea(sic!) prin comună cu alte treburi. În seria asta s-au dat şi cele două titluri pentru care se face vâlvă acum, unul fiind revendicat de doamna procuror”, explică primarul Geogia.
Culmea este că din 2002 până în 2004, când Geogia devine primar, nimeni din primărie nu spune nimic de aceste titluri, aflate la arhiva primăriei. Inclusiv salariaţii primăriei, cu atribuţii funciare, au uitat de titlurile în cauză, deşi în 2006, Geogia eliberează alte peste 160 de noi titluri de proprietate fără să le anuleze pe cele 85 din 2002. “De aceste titluri nu ştia nimeni. Le-au dus probabil în arhiva primăriei, iar angajaţii au uitat. Abia în 2013 am aflat de existenţa lor, iar vineri, după ce am văzut în Gorjeanul, am cerut să le văd să şi le verific”, a completat primarul.

Picture 094“Din 85, cred că 70 nu sunt corecte”!
După ce a studiat titlurile, deşi până atunci se confruntase deja cu procurorul Savu şi cu reprezentanţii Prefecturii Gorj, Geogia a semnalat că cea mai mare parte din prima serie de titluri ar fi greşite. “Am constat că pentru acestea nu s-a respectat procedura legală, cam 70 dintre cele 85 sunt greşite. Am verificat acum, nu corespund suprafeţe”, subliniază primarul care a eliberat totuşi 160 de titluri în timp ce subordonaţii săi nu i-au spus că face o ilegalitate, neanulându-le pe primele eliberate de primărie.
Edilul are însă o explicaţie pentru această situaţie care pare fără ieşire. “În 2004 când eu am devenit primar, localnicii ne-au solicitat să le dăm terenurile din Câmpu Mare. Le-am dat toată suprafaţa de 200 de hectare. Vorbesc de validarea terenului din Câmpu Mare, ce a fost făcută de prefectul de atunci, Pantelimon Manta, în 2000. În 2006 am pus oamenii în posesie, peste 160 de persoane. De titlurile vechi eu nu am ştiut”, a afirmat primarul.

Mama primarului şi tatăl vicelui, beneficiari de terenuri
“Atunci i-am dat titlu şi la mama, iar vicele are două validări, prin tatăl acestuia. El are corect validarea, în timp ce mama a pierdut două pogoane de teren”, spune primarul menţionând că părinţii săi dar şi cei ai fostului coleg de echipă de la primărie nu sunt interzişi de lege să aibă pământ.
“Părinţii noştii nu au interdicţie la teren. Mama chiar a pierdut o parte din terenul de care beneficia”, spune primarul, anunţându-i pe cei 85 cu titluri dublate în Câmpu Mare, să-şi facă singuri dreptate la instanţă.

“Mama are 85 de ani, e năvăzătoare, eu îi lucrez terenul”!
În 2006, după punere în posesie, mama primarului obţine 1,45 hectare de teren în Câmpu Mare. Obţine pământ şi tatăl viceprimarului Negrea, dar şi alţi angajaţi din primărie, ajunşi vecini dintr-o dată în Câmpu Mare, a mai speculat presa locală. “Am cerut la arhive, mama mai era îndreptăţită la două pogoane, dar nu a mai putut să le ia, că termenul de depunere expirase. Ea a pierdut două pogoane în Câmpu Mare”, explică primarul menţionând că el lucrează terenul în cauză pe care a cultivat cereale.
“Mama are 85 de ani, e nevăzătoare, normal că lucrez eu pământul din Câmpu Mare şi împart producţia cu ea. Şi fostul vice face la fel”, susţine primarul, explicând că astfel terenul nu-i apare în declaraţia de avere.

Terenurile din Câmpu Mare au dosar la Parchet
Pe lângă scandalul de care a avut parte primarul cu procurorul Savu dar şi cu o altă beneficiară de teren din Câmpu Mare, Geogia a mai avut probleme şi la Prefectura Gorj şi mai nou şi la Parchetul Târgu-Jiu. Asta deoarece primarul a fost reclamat recent la Parchet pentru împărţirea abuzivă a terenurilor din Câmpu Mare, atât pentru familia sa şi a viceprimarului cât şi pentru alţi angajaţi din primărie. “M-a reclamat Smaranda, dar asta este. Nu este la prima plângere penală pe care mi-o face. Mă doare însă că în Comisia Judeţeană de Fond Funciar de la Prefectura Gorj sunt unii directori de deconcentrate, numiţi politic, care nu văd cum trebuie situaţia cu terenurile din Câmpu Mare. Mai este şi acest procuror, care speră să obţină un teren, pe care se află un bazin, de fapt o staţie de alimentare cu apă. Dar spre suprinderea magistratei staţia nu e pe parcela ei. În fine, ea poate să vină să-şi ia terenul şi să se judece apoi în instanţă pentru anularea celui de-al doilea titu”, mai spune Geogia. “Singura soluţie este ca comisia judeţeană de fond funciar să le revoce titlurile numai celor care vor. Pentru că nu e corect să fie puşi oamenii pe drumuri”, a mai conchis primarul. Din nefericire pentru edil, Comisia Judeţeană vede altfel lucrurile şi, în ciuda impactului social de care vorbeşte Geogia, zeci de titluri de proprietate din Câmpu Mare vor fi anulate.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here