…Am mărturisit unele momente din anii de început ai copilăriei şi tinereţii mele.Cred că se cuvine să înfăţişez, pentru a se cunoaşte, şi câteva din GÂNDURILE MELE LA APUS DE VIAŢĂ. Acum, îmi descarc sufletul de unele apăsări generate de conştiinţa de român şi de om, ca şi de încărcătura psihică a celor trăite, viaţa fiindu-mi câmpul de luptă cu împliniri şi eşecuri. Viaţa mi-a dat luminarea să pot vedea că omul este hărăzit să trăiască sub zodia „acţiunii” şi a aspiraţiilor pentru autodepăşire, iar valorile de bine, de frumos şi de adevăr să devină virtuţi sacre peste timp şi oameni. Timpul le dimensionează oamenilor viaţa, rostuindu-le realizări şi împliniri pe măsura vredniciei lor.
Pentru mine, ca om, timpul a fost ţesătura vieţii, a fost chemarea către descoperirea realităţii fiinţei mele, concretizându-mi scadenţa trăirii interioare; valoarea timpului mi s-a etalat în intensitatea şi plinătatea cu care am trăit clipele existenţei, în frumuseţea vieţii şi bucuria de a nutri optimism în viitor. La cei 90 de ani pe care i-am împlinit, cursa vieţii se consideră că se apropie de sfârşit. Aproape de potou fiind, viaţa mi se perindă în minte, peste întinsul anilor trecuţi, într-o panoramă fugitivă de proporţii uriaşe. Imaginea timpurilor trăite îmi dă unele potolite emoţii, intens meditative, ce mă fac să am în suflet o mixtură de sentimente şi reacţii psihice.Cum idealurile şi visurile tinereţii, strâns legate de Neam şi Ţară, au fost împlinite, mă leagăn şi eu într-un sentiment de mulţumire, ca orice român care aparţine de generaţia care a dus lupta sfântă de eliberare a pământurilor străvechi româneşti.Am impresia că este adevărat ce se spune: fericirea firii omeneşti, ca şi desăvârşirea ei stau în a ne face datoria.Valurile vieţii, când mai învolburate, când mai potolite, dar într-un iureş necontenit, împreună cu şuvoiul neîncetat al timpului, m-au angrenat în cursa vieţii pe care o văd, acum, ajunsă aproape de capăt.Am cunoscut bine viaţa umană, încât pot spune că am văzut multe şi am învăţat multe. Totodată, am fost convins că nimic nu ne face mai necesari în viaţa umană ca dragostea şi respectul pentru semenii noştri. Cele trei pasiuni de bază care mi-au străjuit viaţa, armata în care mi-am desfăşurat profesia de militar activ, căreia i-am dăruit toată puterea şi priceperea fiinţei mele, drumeţiile făcute pe toate meleagurile Ţării şi dorinţa arzătoare de a face orice lucru tot mai bine şi de a şti mereu ce e mai bun în lume mi-au dat satisfacţii.Trăind, simt freamătul căutărilor de valori în viaţa ce mi s-a scurs sub aureola unei munci fără preget şi a demnităţii.Astăzi încerc sentimente şi stări sufleteşti atât de intime şi proprii încât numai tăcerea e în stare să le mai înţeleagă.Trăiesc amintiri pe care nu mai am cu cine să le evoc; sunt doar un călător pe un drum nesfârşit care se pierde în zare.Ei, cei ce-mi stăruie în minte, nu mai sunt, iar mâine-poimâine nu vom mai fi nici cei de azi şi aşa omenirea în cursul ei îşi perindă valul, cu generaţie după generaţie. Ca să fim noi şi să ne bucurăm de binefacerile civilizaţiei şi culturii umane, au fost ei cei dinaintea noastră. Ei ne-au lăsat ca moştenire nu numai zestrea primită de la înaintaşii lor, dar şi sporul adus de ei prin viaţa lor, concretizat în creşterea şi îmbogăţirea patrimoniului uman, ca și civilizaţie şi cultură. Iar noi, generaţia mea, se cade să putem avea satisfacţia că ne-am integrat pozitiv în rostogolirea neîncetată a generaţiilor din lanţul omenirii.În faţa situaţiei cu contururi de gravitate şi decisive în care mă găsesc, nu mi-am pierdut cumpătul şi nici nu m-am lăsat pradă descurajării. Mintea îmi este încă vie şi iscoditoare, dar slăbiciunile trupului mă trag în jos, diminuându-mi puterile şi sădindu-mi o undă de deprimare în suflet, ceea ce face ca viaţa în sens material să devină tot mai amorfă şi apatică. La mine, însă, lucrurile sunt mai complicate, căci mintea mă ajută să am o conştiinţă activă, să scriu mai mult decât în tinereţe, în schimb trupul, devenind tot mai apăsat de slăbiciuni, îmi pune tot felul de probleme şi aici stă tragedia evenimentului ce va veni.Natura, în înţelepciunea ei, a ştiut ce face, că-i ia omului mai adesea mintea, lăsându-l într-o apatie totală şi decrepitudine, pentru a nu-şi mai da seama de durerea sfârşitului; în acest fel, viaţa nu mai devine chinuitoare, nici pentru el, nici pentru cei din jur. Închei prin a vă mărturisi că am deplina convingere că CEL DE SUS mă va ajuta să termin şi cel de-al cincilea volum, MISIUNE ÎNDEPLINITĂ cu care se încheie lucrarea NEMURITORII.
***
În conformitate cu prevederile legilor în vigoare, în prima decadă a anului 1986, am fost trecut în rezerva armatei din funcţia de Comandant al Centrului Militar Judeţean Gorj, iar la începutul anului 1990, am recâştigat calitatea de veteran de război (în cei 50 de ani ai societăţii comuniste, toţi cei care am luptat împotriva statului bolşevic (1941 – 23 august 1944) am fost consideraţi „criminali de război”), preluând şi funcţia de preşedinte al Filialei Gorj a Veteranilor de Război, funcţie pe care o deţin şi în prezent.
În cei 25 de ani de la înlăturarea dictaturii comuniste am sfidat obişnuinţa cantonării în inactivitate, am stat departe de excese, de deşertăciunile trufiei şi infatuării (în atmosfera tihnită a unui colţ de Ţară binecuvântat de Dumnezeu, care este, pentru mine, Turcineştii Gorjului).”
Militari ai Brigăzii 30 Gardă l-au condus pe ultimul drum pe generalul gorjean Constantin Ispas
-18 ianuarie 2020-
Generalul gorjean Constantin Ispas a fost omagiat la nivel înalt, sâmbătă, 18 ianuarie, ziua în care a fost condus pe ultimul drum. Ministerul Apărării Naţionale şi Brigada 30 Gardă „Mihai Vitezul” au transmis mesaje solemne, evocând viaţa şi cariera militară a unui român care s-a dedicat ţării prin armata ei.
„Omagiu memoriei domnului general-locotenent (ret.) prof. univ. Constantin Ispas, veteran de război şi al unităţii de gardă, care s-a mutat la cele veşnice. Cuvintele sale adresate tinerilor săi urmaşi, militarii brigăzii, acum cinci ani, sunt mărturia unei weff trăite sub semnul Honor et Patria, ale unui Om şi Ofiţer ce reprezintă un exemplu de urmat.
Dragi camarazi,
Să păstraţi în memoria voastră pildele de sacrificiu ale celor 796 de soldaţi ai Regimentului de Gardă căzuţi eroic în luptele de la Ţiganca şi Dalnic. Să le preamăriţi jertfa şi să cinstiţi patriotismul lor. Să fiţi pregătiţi de a vă jertfi chiar viaţa, pentru fericirea şi viitorul patriei, dacă ea o va cere, pentru pacea şi bunăstarea copiilor voştri. Să reţineţi că şi voi sunteţi o vertebră puternică în coloana vertebrală a Patriei şi să luptaţi ca ea să nu îşi piardă verticalitatea. Cinste Regimentului 30 Gardă şi Onoare vouă, dragi camarazi, că faceţi parte din această unitate de elită a Armatei Române!
Astăzi, în satul natal Turcineşti, alături de familie şi top cei care l-au respectat şi preţuit, doi militari ai brigăzii l-au însoţit pe ultimul drum. Mulţumim pentru tot, domnule general! Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a transmis Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”.
Material preluat din publicația de educație istorică și patriotică ,,Onoare și Jertfă”, nr. special, august 2020
