O femeie de 68 de ani, din Bâlteni, a cerut ajutorul oamenilor legii, după ce a fost amenințată cu moartea de către soțul său, pe fondul unei crize de gelozie. ,,Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un bărbat, de 74 de ani, în timp ce se afla la o anexă gospodărească din comuna Bâlteni, pe fondul unei crize de gelozie ar fi amenințat-o cu moartea pe soția sa, fiindu-i creată acesteia o stare de panică. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de amenințare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Totodată, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului pe o perioadă de 5 zile, prin care i se interzice să se apropie de persoana vătămată la o distanță mai mică de 150 metri.
A.C.