O vară buimacă, „fierbinte și lâncedă”, se prelinge de-a lungul unui anotimp la care tânjim, de-o vreme, degeaba. Trece anul, trec anii în speranța că va intra totul într-un „normal” care se lasă mereu așteptat și care, știm prea bine, n-are cum să ne mai cuprindă. Apropo, „O vară buimacă” e titlul unui culegeri de povestiri „excepționale” aparținând scriitorului Fănuș Neagu, apărute în… 1967, anul în care se naște la Craiova politicianul, istoricul și scriitorul Adrian Cioroianu. Vara asta buimacă ne-a oferit prilejiul de-a ne deda pe îndelete lecturii celui mai recent volum, pe care l-a lansat și la Târgu Jiu, după un obicei frumos încetățenit, unde Adrian Cioroianu are rude, prieteni și cititori… interesați. E vorba de lectura a aproape 400 de pagini, în care scriitorul-diplomat, „cu luciditatea istoricului dublată de umorul și jovialitatea cu gust pentru viață”, „ne invită să luăm Parisul la pas și să-l privim prin ochii lui, în perioada mandatului de ambasador UNESCO”.
Iată-ne, deci, umblând hai-hui, de dimineața până-n târziul nopții, printr-un Paris pe care Adrian Cioroianu ni-l livrează „la cheie”, invitația lui convingându-ne cu fiecare pagină a cărții că e necesar să ne asumăm și noi calitatea de „proprietari de drept”, peste atâtea întâmplări și povești adevărate și atât de pline de surprize… culturale, fredonând o dată cu autorul – „Frumoasă e Sena pe sub florile mele” – pentru că, nu-i așa, toți am fost la… Paris și ne resetăm amintirile după… posibilități, cu o anume diplomatică rezervă, doar ca să facem impresie…
Parafrazându-i o însemnare personală de pe coperta unui volum de publicistică scos de sub tipar cu mai mulți ani în urmă, personajele paginilor cu însemnări din sejurul lui „diplomaticesc” în orașul luminilor sunt multe și nenumărate, iar decorul este Parisul „pe care-l știm cu toții și pe care fiecare îl vede altfel”. Demult, în prima noastră călătorie la Paris, am avut ocazia să locuim, grație amabilității aproape de neînțeles a unui prieten… francez, într-un bloc așezat de asemenea cu fața spre Sena și din micul balcon din fier forjat, încherbat cu deosebit meșteșug, mobilat elegant cu tot soiul de jardiniere și ghivece cu flori „de pretutindeni”, vedeam Parisul „de sus” și ni se părea că toată lumea-i a noastră și noi îi suntem parte, pe merit. A fost motivul pentru care, din prima, i-am înțeles ambasadorului mirările de tot felul, de-a lungul celor mai bine de cinci ani cât a avut la dispoziție, la liber sau în interes de serviciu, să vegheze din balcon la viața atât de bogat trepidantă a marelui oraș, de care se vede limpede că i-a fost drag cu tot cu… Sena „cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul”.
Adrian Cioroianu a locuit la Paris câtă vreme a fost ambasador UNESCO, într-un apartament de la etajul 5 al unui imobil cu vedere la Sena, pe care-l ocupase și predecesorul său – criticul Nicolae Manolescu. Gospodar nevoie mare, a făcut tot posibilul ca încă de la începutul mandatului să inventeze o adevărată grădină întinsă la soare de-a lungul balconului, cu flori, cu legume și cu… pomi fructiferi. Ne detaliază totul cu amănunte atât „de necesare”: „În primele zile ale lunii martie 2016, prioritatea mea a fost să merg undeva în afara Parisului, în sud-est, dincolo de aeroportul Orly, la un magazin de grădinărit. Am luat de acolo vase mari (pentru planul de bază al balconului) și vase mici (pentru nivelul de sus al grilajului de fier), saci de pământ, precum și butași sau semințe de diverse plante: cuiburi de zmeură și mur, plante aromatice precum oregano, busuioc, rozmarin, apoi plante decorative precum pasiflora sau condurul-doamnei”
Și tot așa… Vi-l puteți închipui pe ambasador trebăluind zilnic în spațiul grădinii sale de vis spânzurată deasupra Senei? Cu această grădină i-a impresionat pe toți prietenii care nu l-au ocolit, vizitându-l. Și câți n-au fost și s-au bucurat de ospitalitatea-i oltenească! „Dar nu toți au avut noroc în încercarea lor de a ajunge la mine, la Paris, de exemplu, bunul meu prieten gorjean Dorel Chirițescu, profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și colaborator de ani de zile al revistei „Dilema veche”. Tot sperând să-l mai scot din „târgul” lui, la propriu și la figurat, l-am invitat în câteva rânduri să mă viziteze, când poate. Și, în fine, a găsit un răgaz: în ianuarie 2020 a luat în avans patru bilete de avion, dus-întors, pentru Paris (el și familia sa), iar pe la începutul lunii mai urma să vină, pentru prima dată, în Franța. Era însă vorba despre luna mai a anului pandemic. Evident, vizita n-a mai avut loc”.
Ce păcat! Ghinion „de neșansă”. Și dacă tot ne e prieten nouă, celor de la Târgu Jiu, ne-a interesat cu deosebire povestea și parcursul dosarului „Ansamblului Brâncuși” prin birourile Comitetului Patrimoniului Mondial în aventura extraordinară de a confirma, în sfârșit, urmare evaluărilor UNESCO din mandatul său. În concluzie: „Dosarul, de această dată foarte bine făcut, s-a dovedit a fi complet (am primit asigurări în acest sens) și am ajuns până în faza în care (în vara 2018) urma ca un expert sau mai mulți de la CPM să meargă la Târgu Jiu pentru o verificare la fața locului; însă, fără nicio legătură cu Brâncuși (sau cu România), pe fondul Centenarului care se împlinea atunci de la finalul Primului Război Mondial, anumite polemici au apărut între unele state membre UNESCO și, în consecință, s-a luat decizia ca dosarele depuse și care au legătură cu războaie să fie analizate separat, caz cu caz.
În aceste condiții, evaluarea dosarului „Ansamblul Brâncuși de la Târgu Jiu” s-a amânat sine die (dat fiind că acest ansamblu monumental este și el dedicat, cum se știe, soldaților căzuți în Primul Război Mondial). Repet: am mare încredere în șansele acestui dosar și numai o anumită conjunctură, independentă de el, a făcut ca discutarea lui să fie amânată”
N-a fost să fie nici în mandatul de ambasador UNESCO al lui Adrian Cioroianu. N-am avut noroc nici de data asta… Și ne puseserăm atâtea nădejdi și speranțe!
Întâmplarea face ca în aceste zile de vară (19-22 iulie a.c.), să se fi deplasat, în sfârșit, o delegație mult așteptată de la UNESCO, la Târgu Jiu. „În cele patru zile de lucru, au avut loc atât o analiză judicioasă a situației în teren a Ansamblului și a zonei sale de protecție, precum și întâlniri cu reprezentanți ai autorităților publice și instituțiilor centrale, județene și locale, cu reprezentanți ai unor organizații non-guvernamentale, cu profesioniști în domeniul conservării patrimoniului cultural care și-au prezentat implicarea în protejarea și punerea în valoare a operelor sculpturale și poziția față de demersurile de înscriere în Lista Patrimoniului Mondial și au răspuns întrebărilor raportorului ICOMOS. Au fost discutate istoricul restaurărilor și monitorizarea stării fizice de conservare, justificarea delimitării sitului și a zonei sale de protecție, aspecte ce țin de întreținerea și monitorizarea 
ansamblului, interpretarea și comunicarea semnificației acestuia, contextul urban, viziunea și proiectele autorităților centrale și locale, instrumentele legale de protecție, implicarea actuală și proiectele de viitor ale comunității locale. La acest moment, procedura UNESCO stabilește că nu pot fi făcute publice rezultatele analizei efectuate în cadrul misiunii tehnice de evaluare în teren, acestea nefiind transmise statului care a făcut nominalizarea pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial. Potrivit procedurii UNESCO, descrise în Ghidul 
operațional pentru implementarea Convenției Patrimoniului Mondial, informațiile furnizate de România în cadrul dosarului de nominalizare fac obiectul analizei de către mai mulți experți care analizează justificarea valorii universale excepționale. Analizele Comisiei pentru patrimoniul mondial a ICOMOS vor avea loc mai întâi în noiembrie 2023, în cadrul unor întâlniri la care va participa și o delegație tehnică din partea României și ulterior, în martie 2024, în urma cărora concluziile evaluării și recomandarea ICOMOS vor fi transmise către UNESCO înainte de sesiunea Comitetului Patrimoniului Mondial din luna iulie 2024. În urma analizei din luna noiembrie a.c., România va fi informată cu privire la rezultatele preliminare ale analizei ICOMOS și va fi invitată, dacă este necesar, să aducă unele clarificări sau informații suplimentare”.
Nimic mai… simplu. Așa că… lungește-mi, Doamne, zilele! Încă avem nevoie de multă răbdare și… tutun. Repetăm la rându-ne: „avem mare încredere în șansele acestui dosar”…
Ei bine, aviz cititorilor, lectura cărții lui Adrian Cioroianu – „Frumoasă era Sena pe sub florile mele” – n-a omorât pe nimeni… O invitație la lectură pe parcursul acestui sezon estival care, sigur, vă v-a binedispune, plimbându-vă preț de câteva ore bune prin Parisul căruia ambasadorul i-a luat pulsul zi de zi, făcându-i „un portret din cifre și idei”, preț de mai bine de… cinci ani. Scenele de viață pariziană, caligrafiate elegant și atent la detalii, sunt pline de informații de tot felul care satisfac generos până și pe cei mai… impredictibili curioși. Și toată această poveste atât de firesc pusă în pagină, într-o regie perfectă, se desfășoară teatral în fața unei cortine pictată cu scene esențiale din istoria Franței, dimpreună cu tot parfumul ei de epocă, avându-i drept protagoniști pe mai marii ajunși deja în cărțile de școală, dar și pe cei care construiesc astăzi o curioasă „Republică imobilă”. Într-o continuă „goană după utopii”, autorul pare a fi devenit, prin natura serviciului, un propagandist cu alură avangardistă și cu acte-n regulă, perpetuând la modul performant idei verificabile într-o lume modernă ca a noastră, scutită de indiscrețiile unui „adulter epistolar”, ascuns bine vederii noastre „cea de toate zilele”.
Cartea domnului Cioroianu ține loc de conferință de presă la sfârșit de mandat, iar povestea e peste măsură de frumoasă și pentru că întâlnirea cu ziariștii, sau altfel zis, cu cititorii, e ca între prieteni și fără urmă de protocol, protocol de cele mai multe ori obligatoriu. Transcriptul e fără cusur și confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, calitățile de scriitor ale ambasadorului nostru, probate cu asupra de măsură și în celelalte scrieri, cu deosebire în romanul „Adulter cu smochine și pescăruși” – un roman despre iubire și păcat, dorință și iluzie, despre vanități, gelozii și despre frica de singurătate”.
Dar, de ținut minte, „nu toți rebelii vor ajunge celebri, nu toți vot rămâne în istorie, desigur – dar, fiecare în felul său, dă o dinamică decadelor și pune amprenta sa pe spiritul timpului. Doar că și această amprentă își are termenul ei de valabilitate (…) O singură mare problemă au, așadar, rebelii: ce fac și mai ales ce spun atunci când îmbătrânesc. Dacă se acresc și devin apodictici, atunci lucrurile se complică, memoria și istoria intră în conflict în cazul lor, iar legenda devine cețoasă: oamenii te admiră pentru curajul din tinerețe, dar tind să te evite pentru obsesiile de la senectute”.
Născut într-un an când pe tarabele vânzătorilor de carte din București apăruse „O vară buimacă”, Adrian Cioroianu, scriitorul, dă semne să rămână ani buni de-acum înainte la fel de sincer atașat cititorilor lui, să rămână „veșnic tânăr și ferice”, mereu același „răutăcios adolescent” fără vârstă, capabil să surprindă imprevizibil în întâlniri oficiale, dar totdeauna în capu’ mesei, cu ocazia „serbărilor câmpenești” puse la cale de prieteni adevărați, capabili să-i „lumineze norocul”.
Vasile VASIESCU
