„Şi fără să fi văzut vreodată Arta povera, vroiam să mă leg de nişte copaci… îi construiam efectiv, cu structură, aproape ca un semn grafic. Mult mai târziu, cu ocazia bursei de la Cité, fiindcă atelierul meu nu era propice pentru sculptură, că era micuţ şi la etajul 3 – acolo sunt vreo 300 de ateliere şi România îl avea pe acesta –, mi-am propus să fac desene şi reamintindu-mi de tema mea cu copacul am tot desenat… încă mai am caietele de atunci. Culmea este că eu, propunându-mi asta, n-am ştiut că atunci în Paris chiar era o temă care îl omagia pe André Le Nôtre, un grădinar genial care a făcut grădinile de la Versailles. Sărbătoreau 400 de ani de la naşterea lui şi la Versailles era o mare expoziţie de-a lui Giuseppe Penone, care e un mare sculptor din Torino ce lucrează în Arta povera şi face lucrări legate de copac. Tot Parisul era de fapt plin de expoziţii pe tema asta fiindcă şi galeriile particulare se lipesc la proiectul cultural al oraşului şi creează, aşa, o varietate ce pare infinită a unei teme când o vezi făcută de foarte mulţi artişti din multe părţi ale lumii. 
E aproape inepuizabilă… îţi dai seama cât de vastă poate fi o temă văzută prin atâţia ochi diferiţi. Văzând cum omagiază un om care plantase copaci şi având şi eu o tristeţe legată de tăierile de păduri de la noi, am făcut un ciclu de 4 expoziţii, la Mogoşoaia, la Muzeul Brukenthal, la Muzeul Ţăranului şi la Târgu Jiu (Axis Mundi, 2014-2016). Nu cred că mai văzusem în România expoziţii-protest şi am avut o dilemă cât de adânc să mă duc în zona de protest ca să nu se confrunte cu partea de artă… fiindcă protestul în sine devine puternic când cureţi foarte mult limbajul şi cauţi să fie pe o imagine clară de protest, fără nici o zonă estetică. Dar mie expoziţiile acelea mi-au permis să folosesc mult geometria… am şi construit de altfel nişte trunchiuri care se desfac. Asta mă elibera puţin şi de figurativ cumva, de reprezentarea omului, era deja altceva” – declara sculptorul Darie Dup într-un recent interviu.
Am scris cândva despre cât de interesante ar fi la Târgu Jiu expoziții ale bursierilor „Brâncuși”, care de-a lungul anilor s-au bucurat de sprijinul statului prin Institutul Cultural Român și-au petrecut la Paris o „altfel de vacanță”. Și la întoarcere, mulți dintre ei, s-au rebrânduit artistic, lucru care de cele mai multe ori le-a fost de bun augur. „Axis Mundi” a sculptorului Darie Dup din 2015 de la Muzeul nostru Județean, tocmai asta s-a vrut a fi – un proiect expozițional care a încercat, și în mare măsură a reușit, să pună probleme nu 
doar de ordin estetic celor care s-au încumetat să-i treacă pragul cu scopul nedeclarat de-a vedea ce se mai întâmplă în arta contemporană, atât cât ea ajunge la Târgu Jiu. Și ultimii ani s-au constituit într-o perioadă fastă, având parte aici de câteva expoziții de excepție, care au lăsat urme nu numai în ochii privitorilor arondați manifestărilor de gen, dar pare a fi schimbat în bine și prestația majorității membrilor filialei UAP din localitate și care au avut astfel posibilitatea să vadă și ei cu adevărat… lumea și să încerce să se racordeze la ea, după puteri și talent. Unora, la prima vedere, le-a chiar ieșit…
Darie Dup este un sculptor optzecist dintre cei care au confirmat cu asupra de măsură: Născut la Zlatna în Apuseni, cu un liceu de arte urmat la Craiova, absolvent la clasa lui Paul Vasilescu în promoția 1983 de la București, doctor în arte vizuale și profesor – șef de catedră la sculptură, cu un parcurs expozițional și cu premii și distincții la activ de tot felul, motiv pentru care e invidiat pe bună dreptate și nu doar de colegii de breaslă. A luat și 
Premiul Național Brâncuși în anul 2016, lucru care-l face și mai interesant pentru orașul nostru. Ar trebui, cât de repede, să se facă demersurile necesare pentru a se constitui la Târgu Jiu o colecție cuprinzând opere care să-i reprezinte pe bursierii și pe premianții „Brâncuși” și care să fie parte dintr-un eventual Muzeu al artelor contemporane. Până atunci…
Am făcut rost destul de greu de catalogul expoziției din 2015 a sculptorului Darie Dup, ediție epuizată în totalitate cu ocazia Nopților de la Muzeu și suntem bucuroși că la FilipArtGallery avem o lucrare de mari dimensiuni – „un copac legat de nor”, 2014 – dar care n-a fost expus pe simezele proiectului de la Târgu Jiu, din seria „Românul, frate cu codrul, și-a omorât fratele”…, leitmotiv-manifest desprins dintr-un text programatic scris de Gheorghe Iova, un guru al optzecismului într-ale scrisului, o vreme profesor la Academia de Arte din Bucureşti și colecționar de artă împătimit și care, din păcate, ne-a părăsit mult prea devreme. Ne-am întâlnit în mai multe rânduri în atelierul lui Darie Dup din Pargratti. 
Auster, rece, aproape minimalist, cu mobilă puțină, aflat de fiecare dată într-o dezordine ordonată, fără lucrări la vedere – atelierul este locul în care artistul se simte în siguranță și unde inventează mai mereu câte ceva, ceva ce urmează a se concretiza cât de curând ca parte dintr-un eventual alt și alt proiect, neapărat nou și… nemaivăzut, și care va isca varii discuții profesionale și eventuale controverse de gen. Și, bineînțeles, alți… epigoni. Doar știm că și la noi s-au răspândit nu doar… manifeste pe altarul atât de râvnit al artelor… locale. Și au chiar avut oarece succes la publicul de aiurea…
Darie Dup urmează în Pangratti lui Naum Corcescu, lui Florin Codre, lui Aurel Bolea și lui Mircea Spătaru, acolo unde „țineau aproape” Ion Vlad, Victor Roman, Ioana Cassargian și unde, până mai de curând, erau „la lucru” Vasile Gorduz, Ovidiu Maitec și Ion Nicodim, iar astăzi se-ntâlnește în curtea interioară, la o vorbă, cu Ion Deac-Bistrița, cu Napoleon Tiron, cu Neculai Păduraru sau cu Laurențiu Mogoșanu. O curte lângă Televiziune, în buza marelui bulevard, care cuprinde peste timp figuri nu doar marcante ale sculpturii românești.
Așa cum îl vede criticul Horea Avram, „Traiectoria artistică a lui Darie Dup este pe undeva diferită de cea a sculptorimii din România, de obicei marcată de preocuparea pentru formă și materialitate și tributară de mai multe ori unui modernism, să-i zicem, aprè la lettre. Dup cotrobăie încă de la începutul carierei sale de artist prin vocabularul sculptural al înnoirilor de limbaj din anii ’70 – ’80 și de mai departe, înrudirile sale artistice – căutate sau întâmplătoare – fiind mai degrabă cu Tony Cragg (pentru diversitatea materialelor neartistice utilizate), Antony Gormley (interesul comun pentru corporalul interpretat), Robert Gober (recursul la fragmentarea anatomică), Katharina Fritsch sau Ugo Rondinone (împărtășind cu el opțiunea îndrăzneață pentru culori puternice).”
Sper ca expoziția „Axis Mundi”, de acum aproape opt ani, să nu fi trecut neobservată și să fi lăsat urme la Târgu Jiu. Între timp, Darie Dup s-a implicat într-un alt proiect expozițional găzduit de Muzeul de Artă din Craiova – „Lorem ipsum”, 2020 – și într-altul în anul următor – „ALLreadymade”, fiecare altfel și ieșit din tiparele ce ajunseseră a-i aparține și-ntre hotarele cărora părea să se fi stabilit pentru o vreme. Dar nu e așa, e de fiecare dată mereu altfel, cât mai viu colorat, folosindu-se de materiale la modul total imprevizibil și încercând să ne convingă că arta contemporană ne pune obligatoriu în poziția de-a face și desface ceea ce vedem numai și numai dacă știm că trebuie să știm, cât de mult din toate câte ne sunt oferite în spațiul special pregătit și gândit de artist pentru fiecare dintre noi. Ce urmează?! L-am găsit pe artist în fața câtorva pânze de mari dimensiuni, pe care a colat spre a fi ușor gonflate ipostaze domestice ale Anei lui Manole, înzidită de când lumea dintr-un același motiv… constructivist, pânze pe care așterne straturi subțiri de culoare ștearsă și placaje de frescă veche, încercând să păstreze în viață mitul sau vechea legendă printr-un figurativ aproape neoexpresionist, care ascunde o anume prospețime plastică interioară, stârnind obligatoriu curiozitatea fiecăruia dintre noi. Sunt vreo câțiva premianți – Darie Dup, Mircea Roman, Aurel Vlad, Laurențiu Mogoșanu, Mircia Dumitrescu pe care ar trebui să-i avem în vedere și să-i urmărim mai atent, cu o periodicitate programată. Numai astfel ne-am alege cu ceva și am conta într-un perimetru așa de aristocrat și atât de bine îngrădit.
Să nu uităm că pentru oricare dintre sculptori, întâlnirea cu Brâncuși rămâne fascinantă și de nerepetat. Pe Darie Dup l-au interesat, de exemplu, subtilitățile felului cum trebuie șlefuită o suprafață astfel ca ea să se dăruiască neîngrădit luminii care, la rându-i, să fie în stare să-i dea viață de-adevăratelea. Întâlnirile de la București și de la Londra cu sculptorul William Tucher le-a făcut bine amândurora, cartea englezului fiind de la prima lectură interesantă și plină de învățăminte, ilustrând cu deosebire pasiunea pentru material și libertatea pe care acesta ți-o îngăduie în conceperea unei sculpturi, până la a deveni cu adevărat operă de artă. Învățătura lui Brâncuși are aici un rol mai mult decât esențial.
În curtea din Pangratti, datorită lui Darie Dup am putut rupe, în sfârșit, așteptarea celor trei ani și ceva, de când sculptorul Napoleon Tiron ne promisese un dar de neprețuit – două, trei „coaste” aparținătoare de drept personajelor lui ajunse emblematice pentru lumea colecționarilor și a muzeelor care se respectă. Ni s-a împlinit, îl avem pe Napo și-l așezăm de-a dreapta-i pe Dup. Ne-am ajuns. Suntem pe-aproape: „un copac legat de nor”…
Vasile VASIESCU
