Zilnic, știrile meteo nu fac decât să ne convingă pe toți că vara asta va fi de-a dreptul… bacoviană: „Un gol istoric se întinde” și „simt cum de atâta ploaie”… suntem martori dimpreună cu dumneavoastră la „dezagregarea iminentă a Universului sub acțiunea dezintegratoare a apei”, ca să cităm dintr-un comentariu literar omologat de programă școlară încă în vigoare. Apropo, s-a prelungit „Luna premianților”… și luna aceasta.
În degringolada școlară generalizată care se-ntinde ca râia peste România educată, primăria orașului nostru organizează seri cu premii pentru toți elevii ce se vor afla de față, oferind câte o „diplomă de participant” fiecăruia dintre cei prezenți și care încă mai cred că sunt înscriși într-o formă cât de cât de învățământ. Ce păcat că dascălii sunt tot în grevă generală si n-au cum să participe oficial la reușita acestei acțiuni, care se întâmplă pe ritmuri de muzică modernă și la lumina artificiilor chiar pe Stadionul Municipal – fie ploaie, fie vânt – asta și ca să demonstrăm tuturor că numai printr-o activitate diversificată performant reușim să folosim la întreaga ei capacitate infrastructura sportivă în care s-au investit mulți bani. Că tot vorbește lumea!…
Pe o vreme câinoasă, primesc un telefon de la generalul Olimpiodor Antonescu – președintele Fundației Naționale „Niște țărani” – care-mi dă un „ordonă de zi” urmare căruia să iau cât de de noapte-n piept drumul Vâlcii, să văd în amănunt ce-i cu „Cocoșul de Hurez” din anul acesta și, eventual, cu ceilalți factori decidenți, să pun ochii pe olarul expozant care-ar merita într-adevăr să primească la a 51-a ediție, premiul fundației noastre, al cărui fondator este scriitorul Dinu Săraru și care la venerabila-i vârstă de 91 de ani și jumătate, urmărește cu atenție deosebită fenomenul ceramicii din târgul Horezului, pentru care a pus umăr și suflet ca să fie recunoscută UNESCO, iată, deja de mai bine de 10 ani buni.
Și cum ordinul se execută și nu se discută, sâmbătă, la sfârșitul întâi-ei săptămâni a începutului de vară din anul acesta, cu noaptea-n cap, am luat drumul Horezului, ca să fim martori de la prima oră și să urmărim la fața locului desfășurarea de forțe a întregului ceremonial al ediției din anul acesta, al Festivalului ceramicii românești „Cocoșul de Horezu”. Abia ajunși în câmpia Polovragilor, am început a crede că timpul se va dovedi a ține cu noi și că ziua de Sărbătoare va fi dintre cele mai frumoase arondate începutului verii ăsteia, capricioasă ca o fată mare îmbrăcată toată în costum unguresc și roșie-n obrajii-i curați ca zmalțul taierelor de Hurez.
Am intrat în Târg cu soarele mult deasupra capului, în canaul vechi al porților de lemn ne așteptau deja câteva fete frumoase cu pâine și sare, cu cocarde tricolore și cu urări de bun venit, amirosea de de peste tot a iarbă proaspăt cosită și a „mâncare tradițională” dinspre bucătăriile de la „Trei stejari”, toți olarii, să fi fost mai bine de-o jumătate de sută, erau „la post” și cu zâmbetul „la purtător”, încercând fiecare să ne atragă cât mai aproape „de aliniamentul” premezit cu mesele pline de străchini și de oale și ulcele, de taiere și ulcioare, de clopoței și de tot felul de figurine cântătoare, și de câte și mai câte frumuseți ieșite din mânurile lor meștere, netezite aspru de pământul pe care-l învârt de când lumea cu talent pe roata olarului moștenită din bătrâni, spre a se dovedi în continuare adevărați păstrători ai vechilor tradiții.
Am umblat în mai multe rânduri în sus și-n jos pe aleile târgului, am stat de vorbă cu expozanți veniți din toată țara, ne-am salutat din interes cu profesorul Florin Epure – șeful culturii de Vâlcea, ne-am întreținut și-am pus țara la cale cu dna. Corina Mihăescu – președinta juriului peste toate premiile din anul acesta, și l-am urmărit pe președintele Consiliului Județean Vâlcea – dl. Constantin Rădulescu, secondat îndeaproape de dl.. prefect Mihai Porea și de primarul Horezului – dl. Nicolae Sărdărescu, abia răzbind greu și anevoie prin mulțimea de admiratori și cameramani, împărțind vorbe și bezele la toată lumea de față și minunându-se și ei de atâta frumusețe. Mai la o margine de târg, l-am găsit la masa lui, înțolit ca la Gorj și urmărit cu grijă de soția-i, pe meșterul Ion Rătezean de la noi de-acas’, de la Găleșoaia de loc și m-am bucurat tare de revedere și pe loc am hotărât ca el să fie alesul pentru Premiul din anul acesta al Fundației „Niște tărani”. 
Generalul Antonescu, aflat la drum întins tocmai de la Oradea Mare a fost de acord cu alegerea noastră, iar de la București am primit aprobarea dlui. Dinu Săraru, care ni s-a alăturat și s-a bucurat dimpreună cu noi. Așa că anul acesta, Cocoșul de Hurez va cânta pe casa noastră, meșterul Ion Rătezeanu mărturisindu-ne că până astăzi, munca lui în pământ nesmălțuit, lăsat cum l-a făcut Dumnezeu și ars cum numai el știe s-o facă, nu fusese niciodată băgată-n seamă la premii, aici, la Horezu, cu toate că-l cunoaște lumea de ani buni și-l salută și oficialii de fiecare dată cu respect. Așa a fost să fie. Anul acesta i s-a împlinit visul și duce acasă încă o Diplomă pe care-o pune, negreșit, pe peretele dinspre răsărit, lângă toate celelalte luate pe merit de pe de-a rândul.
Din Târgul Jiului ne-am văzut doar cu dl. Pompiliu Ciolacu, managerul de la CJCPTC – Gorj, aflat în interes de serviciu, dar și în calitate de iconar, de-acum profesionist, icoanele lui de vatră împreună cu Muzeul Crucilor de la Măceșu, făcându-l deja bine cunoscut în lumea atât de restrânsă a adevăraților cunoscători într-ale tradițiilor noastre dintotdeauna. Și tot în târgul de la Horezu, pe lângă zecile de ceramiști, s-au aflat cu marfă și alți meșteri populari, dintre puținii rămași să trudească din ce în ce mai singuri numai din ambiția de-a rămâne după ei ceva care să ne reprezinte pe toți.
Ar trebui să le fim mai mult și „diversificat” recunoscători pentru tot ceea ce fac cu inima și cu sufletul și cu multă muncă prea puțin apreciată. L-am găsit îmbrăcat elegant și c-un zâmbet curat de negustor de la Gorj pe Gheorghe Ciuncanu, rămas singurul dintre cei ce mai sunt în stare să coase haine schilerești, care-l fac pe oricare le-mbracă om ca lumea și cu prestație oriunde s-ar afla. Întâmplarea a făcut să-l prind pe președintele de județ Constantin Rădulescu, în timp ce-i lua măsuri meșterul Ciuncanu pentru un rând nou de haine schilerești.
Era încântat nevoie mare și încerca să forțeze termenul de execuție, dorind să facă impresie la o sărbătoare ce va să vină curând și la care vrea să rupă gura târgului. Bravo! Alt cuconet dornic să urmeze tradiția aștepta cu emoție la rând pentru luat măsurile fără de care… În târg la Horezu, meșterul Ciuncanu de la Tismana a avut de treabă. La o altă masă i-am găsit pe artiștii din familia Gheorghiu, iconari pe care-i apreciază și-i caută deja multă lume. Chiar Maica Ambrozia, stareța de la Mănăstirea Horezu, le-a apreciat munca și am înțeles că în curând ramele de lemn de tei frumos împistrițate cu dalta de Florin Gheorghiu, vor împrejmui câteva icoane sfinte pe pereții albi ai mănăstirii. Să dea Domnul!…
Cred că ar fi de mare folos pentru orașul nostru, dacă pe Strada Mare s-ar afla la vedere un magazin cu ateliere unde să lucreze în pace și înțelegere, pe bani ca lumea, meșterii Rătezeanu, Ciuncanu, Gheorghiu și Ciolacu. Ar da un plus de farmec târgului și cei interesați, care umblă prin lumea albă și trec, neapărat, și pe la noi, cu siguranță n-ar pleca cu mâna goală. Și ne-ar ține minte.. Organele puterii în drept ar putea să se gândească la o astfel de propunere de proiect… cultural.
Și când tocmai făceam planuri de viitor, în târgul de la Horezu s-a pus pe ploaie. Da, ce ploaie!… Ne-am retras pe terasă la „Trei stejari” și ne-am omenit ca draga de lume cu sărmăluțe-n foi de varză acră, din care ieșeau aburi adevărați și cu tocan de oaie alăturat domestic unei porții de mămăligă galbenă ca floarea soarelui. Așa da! Din păcate, ploaia s-a așternut serios peste Târgul „Cocoșului de Horezu” și-a cam dat peste cap desfășurătorul programului la care s-a lucrat îndârjit mai multe zile.
La timp, când după ceas urma să aibă loc festivitatea de premiere, a sosit și generalul Antonescu, aducând diploma fundației, frumos desenată în tipografia „Contrast” de la București de către vicele Sorin Mihăilescu. Și din cauza ploii, neexistând un plan B, la premii n-au fost nici oficialii și nici cei care trebuiau de drept să le primească. Așa se face că pe marea scenă a festivalului a urcat doar meșterul Ion Rătezeanu care, înconjurat cu admirație de generalul Antonescu, de dna. Mihăescu și de directorul Casei de Cultură din Horezu și susținut de aplauzele noastre, le-a luat caimacul la toți și a fost singurul în măsură să se lase pozat și felicitat „în viu” de cei puțini aflați de față. Începând de la a 51-a ediție, Festivalul „Cocoșul de Horezu” instituie, pe lângă toate celelalte premii care se știu și la care râmnește toată lumea, Marele Premiu „Dinu Săraru”, drept recunoștință pentru tot ceea ce a făcut și a lăsat peste timp Domnia-Sa și pentru devotamentul și dragostea arătată de-atâta vreme Olteniei de sub munte.
Anul acesta, Marele Premiu „Dinu Săraru” a fost atribuit meșterului Ion Giubega, singurul „Tezaur Uman Viu” din Olari – Horezu, recunoscut pentru arta ceramicii lui, parte a patrimoniului UNESCO. Și chiar în prima zi a târgului, în „The New York Times”, apărea un reportaj intitulat: „Ceramica din lumea veche poate supraviețui gusturilor moderne?”. Scris de Chantel Tattoli și ilustrat de Marko Risovic care-au fost fost la Horezu în luna mai curent, aceștia atrag atenția, printre altele, că de produsele meșterilor horezani au început să pară interesați retaileri din toată lumea, orientați spre un design modern și de bună calitate, precum: „Lost&Found” din Los Angeles, „FindersKeepers” din Copenhaga, „International Wardrobe” din Berlin, „Cabana” din Milano și „Casa De Folklore” din Londra. Fără comentarii… Pe când un reportaj și despre meșterii noștri în presa internațională? Și cu reprezentare contractuală pe măsură. Altfel, numai mâine nu-i poimâine.
Aud că de Ziua Teatrului „Elvira Godeanu”, la 30 de ani de când s-a hotărât să ființeze o astfel de instituție la Târgu Jiu, președintele în exercițiu de-atunci, dl. Stefan Popescu – Bejat, convoacă la o Ședință de Sărbătoare consilierii județeni, atâți câți mai sunt în viață, care-au votat „pentru” în data de 11 iunie… 1993. Vor fi invitați de tot felul și se va supune le vot și o nouă ordine de zi..
Ne-ar plăcea să fim de față…
Vasile VASIESCU
