E o seară de primăvară cum n-am mai prins pe-acasă de vreo câțiva ani buni și ca să nu mă simt chiar singur, stau la masă-n pridvor cu una mică-n… față, dinspre Inoasa bate-o pală de vânt încutropind în strânsoarea-i toată grădina, și curtea cât a mai rămas, cu mirosul atât de alb al florilor de corcoduși, care-au înnebunit de-adevăratelea și le-au luat-o mult înaintea salcâmilor, și ei, din Grind, abia așteaptând să ne amețească definitiv, pe-ai de-am mai rămas vii pe la porțile de lemn de stejar, și să ne facă să credem în continuare că viața-i frumoasă și merită… E târziu, mahalaua noastră pare căzută-ntr-un somn adânc și binemeritat, ies hotărât pe poartă să dau o fugă până-n Răscruci la Brebu, un câine, unul singur, mă simte și parcă-ar vrea să mă dea-n vileag și să mă trădeze. Mâine-s Blagoveșteniile. Demult, c-o seară-nainte de sărbătoarea primăverii, tot Răscruciul de la Brebu era lumea noastră, lumea copilăriei încă necuprinsă în vreo carte cu desene colorate, încherbată între niște coperte atât de groase care să reziste timpurilor pe care le-am petrecut atât de repede și aproape… degeaba.
Ajung, răsuflarea dă să mă convingă că a cam trecut destul timp, în Răscruci la Brebu e o liniște de catedrală și nu e nimeni. Nu mai e nimeni. Lumea de-odată a dispărut. E doar o amintire. Multe din case-s goale, singure, cu obloanele trase și bătute vigilent în cuie, bezna-i deasă și neagră până-n capu’ grădinilor, doar că afară, la linie, de pe stâlpii de ciment ai primăriei, se revarsă darnic și pe bani mulți o lumină galbenă și rece care mângâie fără îndemn și fără inimă obrazul copilăriei noastre de demult.
Ce hărmălaie era!… Dinspre fântâna lu Jelcu pacă-o aud pe doda Lucica amenințându-ne că ne lasă de Paști fără ouă de câță, dacă nu-i aducem din Grind o mână din ultimii cocoșei, rămași să păzească până la Blagoveștenie plotoagele de zăpadă, câte-au răzbit să reziste încă albe pe sub salcâmii care și ei încearcă deja să se tragă mai spre lume. Mă ia amețeala… Văd de jur-împrejurul marelui Răscruci, întinse pe cergi sau chiar pe gazete, semn de mare pricopseală amestecată cu știință de carte, cornete și pachețele legate la gură cu fire de lânuri colorate, pline cu tot felul de semințe de flori și de grădină, grămăjoare prea mici cu bucăți de zahăr ars împistrițat cu mieji de nucă date la cuptor, stive de batoane de halviță meșter răsucite, felii lungi de pere și prune vinete uscate și dulci ca mierea, tarabe așternute mai cu fereală la marginea drumului mare pline cu străchini și cu oale cu două mănuși și cu joimărițe și cu cuci de pământ gata să cânte, toate aduse cu caru’ de nea Gheorghe-al lu Pricolan de la Găleșoaia care dejuga de cu seara la noi, la moșu’ Ștefan în bătătură. Și peste tot eram noi, copiii, roșii în obraji de oboseala copilăriei, alergând la grămadă după-o minge din păr de capră pe care ne-o făcea cu mare meșteșug nea Ion al lu Fiță și pentru care-i duceam pe rând, o săptămână-ntragă, în pripon la apă sărată, iapă a albă și chioară de-atâta bătrânețe câtă se abătuse peste ea și cu care venise el de pe frontul de răsărit.
Generația mea, care ne pregăteam fără prea multă tragere de inimă ca să fim luați din toamnă la școală – Mircea-al Mitii, Ion al lu Colectoru, Vasile-al lu nea Titu, Gheorghe Lupu, Ică-al Lucichii lu Jelcu, Măria lu Golescan, Armina lu nea Ion Tașcău, Ion din Bârzoaia, Leonora lu Păcelea, Ion Kirilă Nemțoi și io, poate ultimul pe listă, toți aștia eram la mână ălor mai mari cu câțiva ani, de care ascultam necondiționat și cărora le eram supuși austrieci – Valeriu lu Brebu, Miron al Linii lu Fiță, Vaslie-al lu nea Gheorghe Toropu și Zamfir, singurul cu care mi-e drag să mai stau de vorbă și să răscolim împreună la un pahar de vin în vatra amintirilor. Majoritatea-s acum oale și ulcele, așternuți pe rând în întunericul beznă care învelea atunci, demult, Răscruciul copilăriei noastre pregătit să întâmpine sărbătoarea Blagoveșteniei. De jur-împrejur mirosea cât de tare a floare de corcoduși. Ne pregăteam s-auzim cucu. Veniseră berzele. Era bine. Acum e trecut de miezul nopții. Dinspre pădure și de pe Dealu-al Mare se-aud urlând șacalii, niște câini străini aduși să ne acomodeze cu timpurile astea noi. Bine că le-am apucat…
Dimineața sărbătorii Blagoveșteniei ne-a prins în mers, preumblându-ne hotărât și cu inima cuprinsă de bucurie pe drumurile Gorjului, spintecând în viteza mașinii aerul amirosind de de peste tot a floare de corcoduși. Am trecut Jiul și am apucat-o peste dealuri, cu gând s-ajungem la timp tocmai la Motru, unde, ca de fiecare dată în ultimii ani, are loc Salonul Artelor Mici, ajuns, iată, la a XIV-a ediție. Totul a început în anul 2010, când s-au adunat dintr-un început peste 200 de lucrări de la 125 de concurenți înscriși la premii, toți cu vârsta între 3 și 15 ani. Inițiativa i-a aparținut lui Florin Preda Dochinoiu – atunci chiar șef al Poliției Motru, astăzi fiind artist plastic profesionist arondat filialei de la… Turnu-Severin. C-așa-i în viață! El crede sincer de atât de mulți ani în ceea ce a reușit să facă singur într-un oraș care se încăpățânează, urmare vicistitudinilor noilor vremi, să rămână încă pe hartă, încercând cumva să se reinventeze. Chiar el o spune: „La Motru, basmele vin din risipa de culori și de sunete pure. Doar aici puteți vedea îngeri, cu copii premianți păzitori. Imaginea nu trădează, ci poate fi doar înțeleasă!” Fie ca îngerii lui Florin Preda Dochinoiu să răzbească și să cucerească definitiv orașul Motru, făcând din el o capitală a copilăriei cu cele mai multe și mai frumos desenate scrisori de dragoste din toată lumea. De-a lungul celor XIV ediții s-au înscris la concurs mai bine de 5000 de copii-artiști, cu un număr impresionant de lucrări care se apropie de 10000. E un lucru extraordinar! Și de fiecare dată, într-un cadru mai mult decât festiv, s-au decernat premii – Marele Premiu al Artelor Mici, Ordinul Artelor Mici, Premiile I, II și III, o serie de Mențiuni și mai multe Premii speciale. Juriul a fost select, cuprinzând specialiști în domeniul artelor, dintre cei mai apropiați de… instituția Salon-ului remarcându-se criticul Pavel Șușară: „Crescând ediție cu ediție, salonul Arte Mici s-a făcut mare. Zeci, sute sau poate chiar mii de copii, cărora li se adaugă mereu alții care vin, neosteniți, din urmă, se regăsesc pentru o clipă într-un vis comun și într-o speranță unificatoare.(…) Alături de ghidul lor, împreună cu care nu au cum să se rătăcească, adică de Florin Preda Dochinoiu, acești copii mai fac acum un pas înainte, spre ei înșiși, spre sufletul lor în plină înflorire, spre frumusețile pe care nu le vor împărtăși decât cunoscându-le. Iar Arta, fie ea și Mică, tocmai această ușă fermecată, spre ei înșiși, le-o deschide copiilor, aici, în Motru, la începutul fiecărei primăveri”.
Nu e de ici-de colea să ne jucăm de-a copilăria… Dalina Bădescu, pictor, istoric și critic de artă, cea care prefațează albumul Artelor Mici din acest an, remarcă pe bună dreptate: „Dacă în cazul lucrărilor care au intrat deja în codul artei culte departajarea este una relativ simplă, având la dispoziție criterii clare, în cazul celor rămase în afara ei, la nivelul ludic al creației, judecata este una mult mai dificilă, căci fiecare desen este unic și funcționează după propriile lui reguli. Iar tocmai acest lucru este cel care demonstrează că de fapt arta mică este cea autentică, cea care ține de unicitatea fiecăruia dintre noi, o dovadă materială a existenței unei trăiri edenice, a unui moment de grație divină, situat în afara regulilor, a prejudecăților, a presiunilor și a judecăților noastre din afară”. Premianții de anul acesta, la cea de-a XIV-a ediție a Salonului de la Motru au fost următorii, cu nume și prenume, cu vârsta lor de astăzi și cu locul copilăriei de unde vin – Alexandru Sârbu – Târgu Jiu, 8 ani, Polina Budei – Briceni, Republica Moldova, 14 ani, Iana Calciu – Cahul, RM, 15 ani, Maruca Șorop – Deva, 10 ani, Sebastian Aștifeni – Horjești, RM, 3 ani, Maria Alexandra Ionele – Motru, 4 ani, Nicolae Lupu – Cahul, RM, 12 ani, Bianca Lungu – Hrincești, RM, 9 ani, Evelina Bocancea – Căprineni, RM, 9 ani, Filip Vasiescu – Nisa, Franța, 5 ani, Anastasia Maria Buga – Motru, 6 ani, Ana Zarîșneac – Cahul, RM, 15 ani, Sofia Harea – Călărași, RM, 10 ani, Ioana Ștefania Petrescu – Novaci, 10 ani, Maria Bădescu – Craiova, 5 ani, Aron Cioplea-Văduva – Târgu Cărbunești, 6 ani. și alte, multe mențiuni și premii speciale pe care le avem în vedere și le aducem din acest colț de pagină de ziar toate felicitările noastre. Nu vă ascundem faptul că am fost nespus de bucuroși când am aflat că premiul FilipArtGallery – Bălăneștii Gorjului a ajuns la… prietena noastră Ivona Daju – Târgu Jiu, 5 ani.
Mă gândesc serios că având o așa zestre de câteva mii de desene, urmând ca în anii ce vin numărul lor să crească „îngrijorător”, dat fiind faptul că despre Salonul Artelor Mici se știe deja în toată lumea, s-ar putea pune serios problema înființării celui mai insolit muzeu al Artelor Copilăriei în orașul Motru, altfel un oraș atât de tânăr, dar locuit de-acum, fără voia lui, în marea ei majoritate de o lume de… pensionari. Primăria a promis un teren situat într-o zonă centrală, și dacă părinții, bunicii sau școlile de unde vin miile de copii cu lucrări deja inventariate, dimpreună cu miile de copii ce vor participa la Salonul Artelor Mici în următorii ani, vor depune într-un cont bancar al noului muzeu o sumă modică de doar… 100 de euro, atunci vom pleca la drum, milionari fiind, și vom găsi sigur un arhirect care și-a dorit în copilărie să devină pictor și el va fi bucuros să ne deseneze, cu titlu gratuit, cel mai frumos Muzeu al Artelor Mici din sud-estul Europei. Și peste ani, vizitatori vor fi cei care astăzi sunt copiii participanți la Salon și care vor veni atunci însoțiți, la rândul lor, de copii și de nepoți, ca să se regăsească cu emoție pe simezele celui lai mare și mai important Muzeu al Copilăriei, instituție cu sediul și adresa în orașul Motru, România.Mă pasc emoții pe care nu le-am cunoscut încă… La Bălănești, e seară și te trăznește mirosul florilor de corcoduși, bat un cui nou în pereții rămași moștenire de la părinți și agăț de el, nu fără o anume nădejde, diploma pe care Filip a primit-o anul acesta la salonul Artelor Mici de la Motru, gândindu-mă că peste ani, când va vizita împreună cu familia Muzeul Copilăriei, pe care tocmai l-am inventat împreună cu dumneavoastră, sigur va trece și pe-acasă…
A fost Bunavestire. Și-am auzit cucu cântând…
Vasile VASIESCU
