Poliţiştii de la Novaci au depistat în trafic, un bărbat de 39 de ani, din orașul Novaci în timp ce conducea un autoturism pe DJ 665 D Bumbești-Pițic, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,85 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
♦
La data de 16 mai a.c., polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au depistat în trafic, un bărbat de 62 de ani, din comuna Crasna, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aniniș, din comuna Crasna, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,59 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
♦
La data de 16 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier au depistat în trafic, un tânăr de 24 de ani, din orașul Bumbești Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Târgu Jiu, având o concentraţie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
♦
La data de 16 mai a.c., polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au depistat un bărbat de 32 de ani, din orașul Novaci, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 C- Ciocadia, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,88 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
♦
La data de 15 mai a.c., polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au depistat în trafic, un bărbat de 34 de ani, din comuna Țânțăreni, în timp ce conducea autoturism pe raza comunei Țânțăreni, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
♦
La data de 15 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au depistat în trafic, un tânăr de 21 de ani, din municipiul Motru, în timp ce conducea un autoturism pe aleea Liliacului, din municipiul Motru, având dreptul de a conduce suspendat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are acest drept suspendat.