Găsit mort în propriul apartament

182

mortUn bărbat de 68 de ani, din Târgu Jiu, a fost găsit mort în propria locuinţă vineri după amiaza, de către vecini. Aceştia au povestit că nu l-au mai văzut pe bătrânel de două zile şi că, din cauza mirosului care răzbătea dinspre locuinţa…

acestuia, au intrat în panică şi au chemat poliţia. Ajunşi la faţa locului, oamenii legi au descoperit cadavrul lui Partenie Anca întins pe pat. Din primele cercetări a reieşit faptul că acesta nu fost victima vreunei violenţe. Din spusele vecinilor, bărbatul locuia singur de aproximativ doi ani, de la moartea soţiei sale, fiul acestora fiind plecat în străinătate. De asemenea, bătrânul avea probleme de inimă, acesta fiind, probabil, motivul decesului. Pentru că trupul neînsufleţit zăcea de mai mult timp în apartament, a fost nevoie de intervenţia pompierilor cu măşti de gaze, pentru a-l scoate din casă. Cauzele decesului se vor stabili în urma efectuării necropsiei, cadavrul fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj.

D.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here