Găsit mort în câmp

139

DSCF4229Sfârşit cumplit pentru un bărbat din Gorj, al cărui trup neînsufleţit a fost găsit ieri dimineaţă devorat parţial de către animale, în special câini. Cadavrul a fost găsit în apropiere de Bengeşti Ciocadia, la Câmpu Mare, nişte localnici care ieşiseră cu vitele la câmp observând mai mulţi câini care trăgeau din ceva ce de la distanţă părea a fi un corp uman.

Oamenii s-au apropiat cât au putut, un miros puternic de cadavru ţinându-i totuşi la distanţă. „Arăta ca un monstru şi mirosea, cum să nu te sperii? Am văzut că are haine pe el şi am zis că e om. Am sunat la 112 ca să vină Poliţia pentru că după aia putea ieşi altceva”, a declarat Gheorghe Lungu, cel care a făcut macabra descoperire. Poliţiştii veniţi la faţa locului au menţionat că, după o examinare vizuală la faţa locului de către medicul legist, pe corpul bărbatului nu au fost identificate urme vizibile de violenţă. Bărbatul mort avea în jur de 40 de ani, identitatea lui nefiind cunoscută. Localnicii audiaţi de către anchetatori au indicat un bărbat din sat ca fiind persoana găsită pe câmp, descrierea făcută potrivindu-se. „Are cam 40 de ani, 43 parcă, şi nu l-am mai văzut prin sat de vreo 3-4 zile. A fost cu vitele ultimele dată, dar de atunci nu l-am mai văzut. Nu a mai trecut pe aici. Mai mergea el pe la o soră a lui, dar am auzit că s-a certat cu ea şi nu mai trecea nici pe acolo”, a spus una dintre sătence. Poliţiştii aşteaptă acum concluziile medicilor legişti pentru a afla cauzele decesului şi, în paralel, vor continua demersurile pentru a afla identitatea celui mort.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here