Găsit electrocutat

437

4Un tânăr de 21 de ani din Arcani, pe nume Petre Antoce s-a electrocutat la mâini, după ce a stat mai multe ore atârnat de un stâlp de electricitate. Din primele cercetări, se pare că tânărul ar fi avut o discuţie mai aprinsă cu rudele sale, moment în care a vrut să-şi curme viaţa.

Petre Antoce de 21 de ani a rămas suspendat la înalţime, pe un stâlp de medie tensiune, cu capul în jos. Abia în jurul orei 01:40, ieri, a fost văzut de către un grup de tineri care treceau prin zonă. Aceştia au anunţat Pompierii din Târgu-Jiu care au intervenit imediat. Cu ajutorul unei scări culisabile, cordiţe de salvare şi centuri de siguranţă, pompierii au reuşit, în cele din urmă, să-l coboare pe tânăr. Tânărul, care se afla în stare de incoştienţă şi era rănit, a scăpat cu viaţă şi a fost preluat de medicii de la Serviciul de Ambulanţă Gorj pentru îngrijiri medicale. După primele îngrijiri medicale date la Spitalului „Tudor Vladimirescu“ din Târgu-Jiu, Petre Antoce a fost transportat, în cursul dimineţii de ieri la spitalul din Craiova. Din primele cercetări, poliţiştii spun că tânărul ar fi vrut să se sinucidă, după ce a avut o discuţie aprinsă cu tatăl său. Însă vecinii bărbatului electrocutat susţin că acesta s-a urcat pe stâlp pentru a tăia un cablu electric. Continuă cercetările.

A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here