Gașcă de bătăuși, din Mehedinți, după gratii!

1036

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au reținut,ieri, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, patru tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 23 de ani, toți din comuna Corcova, județul Mehedinți, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de loviredistrugerefurt calificatfurt calificat în scop de folosință și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, anunță IPJ Gorj.

Din cercetările efectuate de polițiști în cauză, s-a stabilit faptul că cei patru tineri, față de care s-a dispus măsura reținerii, împreună cu un minor, de 17 ani, din aceeași localitate, în timp ce se aflau pe strada Macului, din municipiul Motru, au exercitat acte de violență asupra a doi bărbați, de 28 de ani, din comuna Cătunele, județul Gorj și de 42 de ani, din comuna Hinova, județul Mehedinți, pe fondul unui conflict spontan.

Ulterior altercației, tinerii de 19 și 23 de ani, din comuna Corcova, județul Mehedinți,   s-au urcat la volanul autovehiculului ce aparținea persoanelor vătămate și l-au condus, pe strada Macului, din municipiul Motru, fără a poseda permis de conducere.

De asemenea, ceilalți doi tineri implicați în conflict, de 20 și 23 de  ani, au distrus tripla autovehiculului, prin exercitarea de lovituri de picior în aceasta.

În cursul zilei de astăzi, toți cei patru tineri urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.