Garda Financiară, mână largă la sancţiuni

175

Picture 012Inspectorii fiscali gorjeni au efectuat în ultima săptămână 73 de controale la agenţi economici, din care 56 s-au soldat cu sancţiuni în valoare de 95.100 de lei şi confiscări de bunuri şi sume de 38.417 de lei. Acţiunile întreprinse de oamenii legii nu s-au terminat doar cu atât, aceştia desfăşurând şi o acţiune amplă de verificare a unor mijloace de transport.

Conform lui Ion Pupăzan, directorul adjunct al Gărzii Financiare Gorj, reprezentanţii instituţiei au oprit la mijlocul săptămânii trecute în trafic în comuna Scoarţa două microbuze cu remorcă care efectuau transport de mărfuri pe ruta Bucureşti – Târgu-Jiu: “Am cerut şoferilor şi comercianţilor din microbuze să ne însoţească la sediul instituţiei acolo unde am făcut un control amănunţit. În urma acestuia, din cei douăzeci şi şapte de agenţi economici verificaţi, cincisprezece au fost sancţionaţi, valoarea amenzilor fiind de peste patruzeci de mii de lei”. De asemenea, marfa confiscată, respectiv îmbrăcăminte şi încălţăminte a avut o valoare de 34.317 lei.

Firma care efectua respectivele transporturi, pentru că nu avea întocmite şi nu a putut prezenta toate documentele aferente mărfii, a fost sancţionată cu amendă de 7.000 de lei.

Unei alte firme din localitatea Padeş care desfăşura activităţi de prestări servicii, respectiv reparaţii auto, comisarii Gărzii Financiare Gorj au dispus sistarea activităţii până când service-ul auto va fi dotat cu casă de marcat fiscală, la momentul controlului, aceasta lipsind.

I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here