Prefectul de Gorj, Corneliu Răducan Morega, a anunţat pe pagina sa de socializare că societatea care a administrează depozitul de deșeuri din Târgu Jiu a notificat Garda de Mediu Gorj cu privire la îndeplinirea cerințelor care au fost impuse în vederea reducerii poluării. „Autoritățile în domeniu vor demara verificările necesare, astfel încât există posibilitatea ca, în perioada imediat următoare, depozitul să își reia activitatea.
În continuare, depozitarea deșeurilor va fi monitorizată de instituțiile abilitate, pentru ca cetățenii care trăiesc în zonele apropiate să nu aibă de suferit”, a scris acesta.