Garcea aleargă după un nou record

543

Atletul de la CS Pandurii, Adrian Garcea, este pus pe fapte mari în 2018. După ce, în primele luni ale anului, a doborât recordul de juniori la 3.000 de metri şi s-a întors cu aur şi argint de la balcaniade, elevul lui Ion Bură ţinteşte acum recordul de la 1.500 de metri. Performanţa este deţinută chiar de fiul antrenorului său, Ionuţ Bură. “Va alerga sâmbătă şi duminică la Campionatul Naţional de Juniori, în probele de 1.500 şi 3.000 de metri. În prima probă vom ataca recordul naţional, pentru că am vorbit cu Adrian şi i-am spus că poate să facă record naţional de unul singur. Vom încerca să facem acest lucru, eu spun că poate să-l realizeze”, a declarat antrenorul emerit de la Pandurii. Garcea face 20 de ani în vara lui 2018 şi trebuie să alerge sub 3 minute şi 48 de secunde pentru a stabili un nou record al competiţiei. După acest concurs, sportivul îşi va schimba programul de pregătire.
“De luni încolo, pentru că nu mai sunt concursuri de sală, va trece la munca de jos, pregătire de alergări mai lungi, pentru că el trebuie să fie apt să alerge 5.000 de metri, 10.000 de metri şi aceste concursuri lui i se par uşoare. Când e pregătit, Adi aleargă orice”, a precizat antrenorul Bură.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here