Gânduri…gânduri

514

Ispită

Fiind femeie serioasă,
Își vedea, normal, de casă.
Cum s-a dat la băutură,
Se-ntinde pe bătătură.

Polițiști în misiune

Când îl prind pe-un oarecare,
Îi dau pumni, îi dau picioare.
Fiindcă-așa au învățat,
Când îl prind, întâi îl bat.

Cu nevasta-n carantină

Dacă-o lună și mai bine,
Te uiți doar în ochii ei,
O să vezi că nu ți-e bine,
Îți pierzi pofta de femei.

La chirurg

Când m-am dus ca să mă taie,
N-am crezut că mă jupoaie.
Cărai bani, cărai de toate,
Pâ’n făcui cocoașă-n spate.

Scriitor vârstnic

Capul, cred că mi-este bun,
Că mai scrie epigrame,
De-ambalaj, ce pot să spun,
Pe cale-i să se destrame!

Leul și boul

Se aude mai mereu,
De un bou ce se dă leu.
Dar este cu mult mai rău,
Când leul-i condus de bou!

Adevăr

Când ești tânăr și-n putere,
Îți poți face-orice plăcere.
După ce se-adună anii,
Sprijin și nădejde-s banii!

Colaborare

Când au rezultate slabe,
Doctorii nu mai ezită
Pe bolnavi să îi trimită,
Să se cate şi la…babe!

Vremuri grele

Orice om în sat la noi,
Are-n curte-un car cu boi,
Azi, când vremile ne-apasă,
Boii s-au mutat…în casă!

Soluţie…

Specialiştii, toţi o spun,
Tării, nu, tutun, nu-i bun!
De le iei din tinereţe,
Te scapă de bătrâneţe!
Dr. CORNEL MUNTEANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.