GÂNDURI…gânduri

97

Curios
– Cu alți bărbați eu nu m-am dus,
Se jura ea unor dame
– Dar lui Gică cin’ i-a pus
Cele trei perechi de coarne?

Nu-i bai
Nu-i bai că în viața asta,
Te înșeală des nevasta.
Dară cazi de-a-n dreptu-n boală,
Când ibovnica te-nșeală.

Trecând anii
Când ești tânăr ai de toate
Și tot dai fără măsură.
Peste ani nu se mai poate
Și mai dai numai din gură.

Cirotic, alcoolic
Nu mai bea „Adio muică”,
„S-ar putea a-i fi fatală”,
Dar pe sticla lui de țuică
A scris : „Apă minerală”.

Omul nou
Cât privește omul nou,
El se zbate și muncește
Trage zilnic ca un bou
Și tace precum un pește.

Unui doctor
N-o duce mult, serios,
Nu mănâncă sănătos,
Că bolnavii i-aduc danii
Doar tării și orătanii.

Vine-o vârstă
Vine-o vârstă, vrei, nu vrei,
Când ești uitat de femei.
Lași mașină, lași și pușcă
Și te mulțumești cu-o dușcă.

Gelozie
Am trăit și chestia-asta,
Care pare caraghioasă.
Cu-o amantă ce-i geloasă
Când te vede cu nevasta.

Tovarăşi
De câte ori intra în bar
Dădea o bere la…măgar
Şi-aşa încet îl prinse darul
Să bea la una cu măgarul!

Soluţie
Specialiştii toţi o spun,
Tutun, nu, alcool, nu-i bun!
De le iei la tinereţe,
Te scapă de bătrâneţe
Dr. CORNEL MUNTEANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here