Pentru că, aşa cum spunea Georges Louis Leclerc de Buffon: «Stilul este omul însuşi», pot spune că indiferent care ar fi stilul pe care îl avem într-o anumită situaţie care trimite la amintirile anilor de liceu, există anumite reguli și elemente care nu pot lipsi din construirea unui mesaj cu impact, a unei poveşti care transmite informaţii, dar mai ales emoţii ce păstrează tumultul vieţii acesteia! Personal, eu cred în emoție, dar, gândindu-mă la Salman Rushdie, care spunea că: ,,Omul este animalul care spune povești, singura creatură de pe planetă care și-a spus povești pentru a înțelege ce fel de creatură este”, am reflectat mai adânc, pentru că în timpul pe care îl trăim pe acest pământ nu am îndrăznit să ne mai spunem singuri povești și am început să ne regăsim și să ne înțelegem prin poveștile celor care, cu aproape şaizeci de ani în urmă, mi-au fost colegi de liceu la Târgu-Cărbuneşti! Desigur, prin diferențierea oamenilor în funcție de talent și interese, unii am devenit povestitori pasionaţi, iar alții doar ascultători exaltaţi, aşa cum s-a întâmplat la întâlnirea noastră de la Baia de Fier, din ziua de 29 iulie 2021, la o mică terasă apropiată de intrarea de la «Peştera Muierilor», într-o zi toridă în care toţi cei prezenţi, destul de puţini la număr, totuşi, am avut nevoie de povești, de emoții și de contextul în care să socializăm pe firul amintirilor! Colegilor mei prezenţi: Croitoru Rodica, Negrea Dorina, Cătănescu Adrian, Cinteză Dorinel, Frunzaru Adrian, Gogonea Vasile, Mitru Nicolae, Nanu Iustin şi Trancă 
Gheorghe, le-am spus că aceasta este o revenire în timp şi, chiar dacă suntem sau ne dorim să fim…tineri… în vârstă, avem şi o situaţie din aceasta, când simţim o revenire în timp, fie şi pentru a ne regăsi în acei tineri de altădată! Dar noi nu facem decât Voia Lui Dumnezeu, pentru că nu poţi să fii un bun specialist într-un anumit domeniu de activitate, dacă nu ai credinţă în Dumnezeu! Şi pentru că Vasile Gogonea, un minunat prieten şi coleg de-al nostru, a fost prezent pentru prima dată la o astfel de întâlnire, ne-a oferit fiecăruia dintre noi câte un exemplar al tezei sale de doctorat despre depopularea mediului rural din România, mărturisindu-ne cu o emoţie firească în glas, dar cu o limpezime a discursului deosebită, că această zi este mai mult decât o revelaţie, fiindcă patina timpului care a trecut peste anii noştri se regăseşte în fizionomia fiecăruia dintre noi, iar fiorul tinereţii este asemenea stropilor de rouă care se înşiră pe firul amintirilor! Adrian Cătănescu a fost mai succint şi a spus la rândul său: ,,Sunt dintre cei care au militat să ne întoarcem la anii de liceu, pentru că atunci aveam sufletele curate, inclusiv profesori valoroşi care ne insuflau acest lucru! De la Bucureşti am venit la această întâlnire cu mult drag şi cu bucurie în suflet! Am făcut multe fotografii astăzi, le voi strânge într-un album pe care îl trimit şi fratelui meu Florin, şi el colegul nostru, care se află cu familia în Statele Unite”, a precizat Adrian. Colegul nostru Cinteză Dorinel a spus că această întâlnire i-a întărit convingerea că trebuie să ne mai întâlnim în viitor, pentru că oamenii se alătură unei idei, unui brand sau unui ideal, pentru modul în care acea idee, acel brand sau acel ideal îi face să se simtă colegi şi prieteni, le creează o emoție profundă care nu se poate exprima în cuvinte! De bună seamă, comuniunea de idei şi de sentimente se creează mai ușor când există un scop comun, iar acesta se transmite mult mai ușor prin povești care unesc oamenii, iar, în încercarea de a crea comunități și de a găsi parteneri de dialog, simpaticul nostru coleg Mitru Nicolae a lansat la început o şarjă pesimistă, redând un vers dintr-o poezie dragă inimii lui, care spune că: ,, «Mulţi pieri-vor în curând, din mândra noastră ceată», dar să ştiţi că mie mi-a plăcut să fiu profesor, pentru că mi-au plăcut copiii din şcoală, dar mai ales pentru că eu însumi, de multe ori, mă văd copilul din şcoală”, a precizat colegul nostru, solicitând încă un pahar cu vin aromat de buştean! Ca să revenim la emoția adevărată, creată prin povestire și nu prin informație, să reţinem spusele colegei Croitoru Rodica, prezentabilă şi cu multă vervă, care spunea că: ,,E bine şi chiar foarte bine, câtă vreme colegii mai caută frumuseţea anilor care au trecut”, iar Gigel Trancă a mărturist cu sinceritatea caracteristică doar lui: ,,Mă bucur că ne-am văzut astăzi, mă bucur că suntem aici, împreună”! De bună seamă, dacă omul ar fi o simplă creatură condusă doar de nevoi, am avea nevoie doar de un singur lucru pentru fiecare nevoie identificată. Tocmai în acest sens, începând din anul 2010, împreună cu colegul Nanu Iustin, am devenit iniţiatorul acestor întâlniri, dar, aşa cum apunea colegul meu Iustin, asemenea evenimente ne ajută să trăim din amintiri, pentru că, aşa cum bine spunea tot el, cu emoţie vădită în glas, toţi vom deveni la un moment dat nişte amintiri! Desigur, există mai multe modalități de a construi mesaje de impact, care trezesc emoții ce captivează oameni și ne împing spre acțiune, şi chiar dacă unii spun că perioada facultății e cea mai importantă, cea mai memorabilă și cea în care te definești ca om, cu siguranță, anii de liceu sunt cei mai frumoși! Nu cred că există o perioadă mai frumoasă ca anii de liceu! Îmi aduc aminte cu plăcere și acum de prima zi de liceu la Târgu-Cărbuneşti, plină de emoții, oameni noi și profesori necunoscuți, iar liceul este legat de atâtea lucruri, încât nu-mi pot da seama care e cel mai important dintre ele. Dacă stau să mă gândesc mai bine şi să analizez ca pentru mine, un lucru foarte important, legat de liceu, este timpul, pentru că nu-ți dai seama cum trece, iar la final, când realizezi cât de repede s-a scurs, parcă ai vrea să dai timpul cu un ceas înapoi și să mai trăiești puțin anii de liceu!
Doctor Constantin PĂLIVAN
