Gânduri de pe front

321

În secolul marilor descoperiri ştiinţifice şi a zborurilor cosmice s-au declanşat cele două conflagraţii mondiale (1914-1916/1919; 1941-1945).
Tinerii români (floarea ţării) plecaţi în aceste încleştări militare, stăpâniţi de regretul/ durerea şi nesiguranţa întoarcerii la cei dragi (părinţi, fraţi, iubită, sat…), în momente de relativă linişte, pe front, au notat poezii auzite sau au iscat poezii, amintiri şi suveniri, de-a dreptul emoţionante.
În legătură cu evenimentele din Primul Război Mondial, sergentul furier Ilie I. Arcuş, îndeplinind serviciul militar sub drapel la Reg. 18 Gorj (1922-1925), notează cântece naţionale ostăşeşti care au apărut într-o carte la Editura Centrului Judeţean al Creaţiei Gorj în anul 2000, cu o prefaţă semnată de Marin I. Arcuş.
Referitor la Al Doilea Război Mondial, sergentul Lazăr Victor, Regimentul 17 Infanterie Lugoj, din Rădineşti, a surprins momente dramatice de pe frontul de Vest. Carnetul cu aceste înscrisuri lirice a fost pus la dispoziţie de Ioniţă Roşca, fratele sergentului-erou.
Pentru anul 1918, când se va sărbători Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, ne propunem a realiza o carte pentru a pune în valoare piesele din acest important document ce se va păstra, în continuare, la Muzeul Satului Rădineşti.
Anticipăm Marele Eveniment cu menţionarea câtorva poezii şi amintiri în revista Interfluvii, nr. 22/2017.
În transcriere, am respectat textul poetic chiar cu stângăcii prozodice şi, unde a fost nevoie, am aplicat unele corecturi şi normele ortografiei actuale.

Cântec rusesc

Când se scutură de vânt salcâmii
Au plecat voinicii la război,
Le-au adus buchete albe-n gară,
Dragoste şi-ntoarcere-napoi.

Merg pe trenuri zile-ndelungate,
Au acelaşi ton nemuritor.
Ocolind pământul fără margini
Şi-au ajuns pe frontul de la Don.

Cad alene fulgii de zăpadă,
Vântul suflă, suflă tot mereu
Când văpăi pe plaiuri îngheţate,
Focuri ard, tranşeele se frâng.

Pentru ce-a rămas la noi în ţară,
Pentru-aceea fetele ce plâng;
Plângeţi voi că plânge şi catiuşa,
Tinereţea fetelor ce plâng (sic!)

Haideţi fraţi, puneţi mâna pe arme
Nu mai este timpul de-aşteptat,
Să le dăm pământ, pământ şi ape
Celor ce ne-au vrut nouă mormânt.

Alungaţi de hoardele fasciste
În ruini şi-n gropi am suferit.
Este timpul să scăpăm de ele,
Să grăbim duşmanului sfârşit.

Peste toate drumurile Crimeii
Ochişori albaştri am întâlnit,
Zâmbet dulce, lanuri şi coline,
Ochişori albaştri am întâlnit.

Eu întreb fetiţa cum o cheamă,
Buzele-i şoptesc încetişor:
Sunt Catiuşa cea fără de teamă
Şi sunt fericirea tuturor!

Amintire
………..
Timpul trece cu durere,
Zilele se risipesc,
Să-ţi mai scriu o amintire,
Că nu ştiu cât mai trăiesc!
Cântec

Iubito, de departe-ţi scriu
Să-ţi cer iertare c-am plecat,
Fără să-ţi las niciun cuvânt,
Deşi eram îndurat.
Gândindu-mă c-a doua zi
Zadarnic mă vei aştepta.
Eu nu oi apare în calea ta,
Ce tristă trebuie să fii.

De-atâta jale ce-am lăsat,
Iubito, să mă-ntorc aş vrea
Să spun că eu nu te-am uitat;
Ca semn ţi-am lăsat inima.

Dar nu pot decât să gândesc
La timpul ce l-am petrecut
Să vărs o lacrimă şi-atât,
Să vărs o lacrimă şi-atât.

Adio, terminând de scris
În mintea mea le-am adunat
Lăsând o clipă ochii-nchişi,
Deşi eram apropiat.

Îţi sărut ochii lăcrimând
Şi gura care mi-a vorbit
De-atâtea ori de-al ei iubit,
Adio, cine şti când…!

Avrig, 10/III/1945
Cu dor, Serg. Victor Lazăr

Cântecul ostaşului

Ţi-am spus că plec, dar tu
Nu m-ai crezut niciodată,
Căci inima îţi spunea
Că nu-i adevărat.

Eu plec, măicuţă, de-acum în armată,
Plec, căci ţara m-a chemat.
Când ţara mă cheamă, o mamă,
Nimic nu mă poate opri.
Fii mândră că ţara mă cheamă
Ostaş a fi.

Şi dacă-o fi să mor, mamă!
Să nu plângi deloc la moartea mea.
Fii mândră că ţara mă cheamă
Să mor pentru ea.

Amintire

Este trist să stai la poartă
Şi la lume să priveşti,
Dacă nu trece-o copilă
Pe care tu o iubeşti.

În tot timpul vieţii mele
Stau în loc să mă gândesc
Şi cu lacrimi de durere
Îţi spun trist că te iubesc.
Când vântul suflă rece
Şi ninge mereu,
Nu uita drăguţă
De numele meu.

Îţi trimit din depărtare
Un buchet de floricele
Şi, pe fiecare floare,
Câte-o dulce sărutare.

Rău este fără iubire
Şi rău este când iubeşti,
Dar mai rău este atuncea
Când iubind, iubit nu eşti!

Dacă-n douăzeci de toamne
Zi senină n-am avut
Spune tu atuncea, Doamne
Pentru ce mai m-ai făcut.

Multe sunt pe lumea asta,
Multe sunt de suferit,
Dar mai grea şi mai amară
E iubirea pe pământ.

Ce folos, dragă de noi
Eu aici şi tu la voi.
Ce dragoste ne abate,
Eu aici şi tu departe.

Ah! cum trece şi se duce
Tot ce a fost în lume dulce:
Tinereţea şi cu doru
Visurile dulci şi-amoru.

Bine-ar fi, dacă voieşti
Să-mi răspunzi că mă iubeşti
Şi răspunde-mi negreşit
Ca să mă simt fericit!

Din câte se observă, versurile apar în forme clasice de-o sinceritate sui generis, asemănătoare cu poemele de la „dimineaţa poeţilor”, spre deosebire de cântecele, amintirile şi suvenirurile în formă folclorică notate după Primul Război Mondial, iar fondul poemelor şi al amintiriilor, în ambele ipostaze temporale, îl constituie dragostea sinceră faţă de iubita rămasă acasă în mediul ei natural, patriotismul fierbinte al eroului care asigură pe mama sa că el este chemat să lupte împotriva duşmanului cotropitor şi să-şi apere ţara chiar cu preţul vieţii.
……………………

Şi dac-o fi să mor, mamă!
Să nu plângi deloc la moartea mea.
Fii mândră că ţara mă cheamă
Să mor pentru ea.
……………….
Marin I. Arcuş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here