Ca dascăl, am petrecut anii tinereții mele la unitățile școlare din frumoasele comune ale Gorjului – Schela (Sâmbotin) și Turcinești. A fost perioada anilor 1966 – 1989, când mi-am oferit priceperea și pasiunea educării și învățăturii de carte multor generații de elevi, modelându-le personalitatea prin istorie și nu numai, în spiritul virtuților și idealurilor de viață ale acestui popor. Poate că de aceea, mi s-a și oferit privilegiul de a-mi exprima gândurile, de cinstire și recunoștiință față de autorul laborioasei lucrări de suflet “Horezu- Mare” (in memoriam) a profesorului DUMITRU D. DIJMĂRESCU – HUSARU, fiu al comunei Schela (Horezu, n.1920) și strălucita personalitate didactică și culturală a neamului românesc.Ca dascăl, am petrecut anii tinereții mele la unitățile școlare din frumoasele comune ale Gorjului – Schela (Sâmbotin) și Turcinești. A fost perioada anilor 1966 – 1989, când mi-am oferit priceperea și pasiunea educării și învățăturii de carte multor generații de elevi, modelându-le personalitatea prin istorie și nu numai, în spiritul virtuților și idealurilor de viață ale acestui popor. Poate că de aceea, mi s-a și oferit privilegiul de a-mi exprima gândurile, de cinstire și recunoștiință față de autorul laborioasei lucrări de suflet “Horezu- Mare” (in memoriam) a profesorului DUMITRU D. DIJMĂRESCU – HUSARU, fiu al comunei Schela (Horezu, n.1920) și strălucita personalitate didactică și culturală a neamului românesc.Cu inteligența și harul său pentru învățătură, acesta avea să urce cu rezultate excelente toate treptele pregătirii profesionale, începând cu frecventarea și absolvirea claselor I-VII, la Școala Cartiu din comuna natală, iar dorința sa neînduplecată de a deveni învățător, îl va determina să urmeze mai departe cursurile Școlii Pedagogice din Oradea, ulterior din Timișoara, după ce N/V-ul Ardealului fusese cedat nedrept Ungariei horthyste, prin Dictatul de la Viena (30 August 1940). În profesia aleasă avea a dovedi că nu este doar un eminent învățător (între timp, în calitatea sa de subofițer, face și doi ani război-1943/ 1945) ci și un mare OM, sensibilizat mereu de problemele semenilor, oferindu- le, ori de câte ori era nevoie, ajutorul lui necondiționat. În continuare, simțind tot mai mult vocația de educator, fiind dedicat trup și suflet multor generații de învățăcei, domnia sa hotărăște să urmeze și cursurile Facultății de psiho-pedagogie din Cluj (UBB), terminând și absolvind și aici studiile cu rezultate deosebite, pe măsura unui eminent profesor. De altfel, tânăr absolvent, avea să fie repartizat direct ca inspector la Secția de învățământ a regiunii Banat, iar dupa 20 de ani în această funcție de mare răspundere, dovedindu-și din calitățile de manager-profesor și psiho-pedagog, va fi promovat într-o altă funcție didactică, mai exact la Institutul de Perfecționare a Cadrelor Didactice (IPCD), unde a deținut și titlul de conferențiar universitar. Se impune și aici prin stilul lui de bun coordonator al activităților de perfecționare, dar și printr-o ținută civică și moral-profesională ireproșabilă. Și este de menționat că tot aici, sub ochii și îndrumarea domniei sale, mulți dascăli gorjeni au reușit să-și completeze și perfecționeze studiile, bucurându-se din plin de sprijinul metodico – științific și moral al ilustrului lor mentor. De asemeni, profesorul D.D.DIJMĂRESCU a mai deținut funcția de decan la Institutul Pedagogic din Timișoara, ulterior și director al Școlii Pedagogice din același mare centru universitar și cultural.Cu alte cuvinte, o activitate didactico-științifică și pedagogică laborioasă, recunoscută pretutindeni în sistemul de învățământ românesc, de la un gorjean de ispravă, definit până la urmă ca o personalitate de prestigiu a școlii și culturii noastre naționale, cu o stare de spirit și o pildă inestimabilă de frumusețe interioară, dăruită generos și altora. Și pentru că și-a iubit ca nimeni altul locurile natale, profesorul D.D.DIJMĂRESCU – HUSARU, nu a încetat a ține mereu legătura cu glia străbună, preocupându-se între altele, și de cercetarea amănunțită a istoriei satului Horezu, dar și a așezărilor învecinate, conturând într- o valoroasă și trudită cercetare, lucrarea “Horezu Mare”, imaginea satului său natal, dovedită a fi o veche vatră istorică a Gorjului. Aici regăsim, uneori cu probabilitate, vechimea și viața continuă a așezării, tradițiile, datinele și obiceiurile oamenilor de pe ”un pinten semeț al unui plai uriaș”. Dar, printr-o abordare exhaustivă, autorul lucrării face trimiteri și la tot ceea ce înseamnă viața aspră a oamenilor, clima neprietenoasă de sub poalele Vâlcanului, adeseori și cu vitregiile naturii, însă în cel mai important aspect se dorește a sublinia fenomenul de continuitate umană pe aceste meleaguri, chiar de dincolo de vremea dacilor și până în zilele noastre (vezi morminții haraborenilor și fragmentele de vase, legătura cu sistemul de cetăți și locuințe din zona Hațegului, etc.)De altfel, autorul încearcă să lămurească la vechimea hurezenilor și modul de formare a obștilor sătești (Tiliveștii, Pătrășcoii, Ciobeștii, Dijmăreștii, șamd), cu țăranii moșneni hotărâți să-și păstreze pământurile (sărăcăcioase, de munte), onoarea și țara, opunându-se după putința lor stăpânirilor străine-romani, barbari, turci și austro-ungari. În același timp, hurezenii, schileii, arsurenii, porcenii și cartienii nu au încetat vreodată legăturile cu romanii de peste munte (din Ardeal), în special cele comerciale, în ciuda osândei impuse prin biruri grele de către stăpânitorii străini. Iar atunci, când Mihai Viteazul a trecut pasul Vâlcanului, în drumul său spre Viena, oamenii locului și-au exprimat nemulțumirea că nu i-a înrolat în oștire pe țăranii moșneni de aici și hotărârea, deopotrivă la muncă și jertfă pentru apărarea țării. În schimb, domnitorul (1593-1601) a preferat să-i lege de glie, bizuindu-se pe mercenari în luptele cu oștirile străine pe timpul domniei sale.De asemeni, surprinde plăcut rigurozitatea autorului când face afirmații legate de istoria locului, dar nu numai, operând cu trimiteri la documente și înscrisuri ale vremurilor trecute, printre altele și cu rezultatele și concluziile unor cercetători și istorici prestigiosi, bunăoară- Al. Ștefulescu ( Gorjul istoric și pitoresc, Documente slavo- romane,) Ghe. Blideanu (1874), C.S. Nicolaescu Plopșor (1929), care fac referiri și la zona de sub munte- Schela, Hurezu-Haraboru, Curpen, Arsuri, Cartiu, s.a. Între altele există și un atestat de sec.XIX, care vorbește despre comuna Hurezu, plasa Vulcan, județul Gorjiu, de asemeni trebuie amintite lăcașurile de cult, de sfârsit de sec. XVIII și început de sec.XIX (bisericile din lemn de la Schela- Vlădoi, Hurezu, Rugi, Cartiu, situl arheologic de la Gornăcel, Cula Cartienilor (sfârsit de sec.XVIII) și casa Manta, Monumentul lui Mihai Viteazul (Poiana lui Mihai-1932) și monumentele eroilor din comunele Schela și Turcinești, închinate jerfei lor supreme pentru apărarea patriei, din timpul celor două războaie mondiale. În plus, sunt încă multe alte mărturii ale istoriei care pot vorbi de oamenii si faptele lor pe aceste meleaguri străbune. După cum, autorul interesantei sale lucrări nu uită a sublinia vitejia ostașilor romani, dar și rezistența populației locului împotriva invaziei germane (1916), forțând pătrunderea prin pasul Vâlcanului, dincoace de munți și de aici încleștarea unor grele bătălii la Capul Dealului, Arsuri, pe V. Jiului, Bumbești- Sâmbotin, Turcinești și Târgu-Jiu. Și multe alte lucruri ar mai fi de spus și lămurit, rezumându-ne totuși în a aprecia cum se cuvine eseul monografic de suflet al ilustrului mentor-autor, care printr-o impecabilă veridical ținută și exprimare neaoș gorjenească, a muncit cu sârg pentru a scoate la lumina tiparului aproape tot ce se putea despre așezarea sa de moșneni, copleșit poate și de nostalgiile copilăriei și tinereții sale, petrecute frumos și în vremurile trecute pe vatra focului sacru și binecuvântată de către bunul Dumnezeu a Hurezului Mare- străveche vatră de trăire și istorie românească.Iar pentru munca sa de o viață, cu multiplele și valoroasele realizări pe ogorul școlii, scormonit dincolo de orice circumstanțe, pentru a da cele mai bune roade profesionale și cărturărești în speranța unui trend mai bun al neamului românesc, prof. D.D.DIJMĂRESCU – HUZARU, poate și trebuie să fie pus la loc de mare cinstire în galeria fiilor de frunte ai Gorjului. Adică, alături de alte mari personalități științifice și culturale de partea locului, reamintindu-i între alții pe Alex. Ștefulescu, Constantin Brâncuși, C.Stanciovici Brănișteanu, Ștefan Bobancu, Iuliu Moisil, Francisc Milescu, N. D. Miloșescu, Stelian Sterescu, Petre Brâncuși și încă alți corifei de aur ai învățământului și culturii gorjene. Cu toții au fost crescuți și formați în iubire de patrie, și cu o largă aderență la public prin creațiile și activitățiile lor civice, științifice și culturale. Din păcate, autoritățile locale nu au avut suficiente preocupări prin care să pună în valoare marile noastre personalități din domeniul instrucției, educației, artei și culturii, aici avându-l în vedere și pe eminentul profesor D.D. DIJMĂRESCU- HUSARU- fiu de frunte al Gorjului și iubitor de neam românesc, care și-a servit cu credință dumnezeiască țara. Să sperăm, totuși, fie și prin această lucrare de suflet, desprinsă dintr-un început din leagănul sfânt al copilăriei sale, că va sensibiliza, cel puțin pe iubitorii de carte, să cintească și să valorifice cu folos personalitatea cărturărească și nu numai, a acestui model desăvârșit de dascăl și de OM. Și niciodată nu-i târziu a mângâia măcar cu o vorbă bună astfel de ilustre modele de viață, sugerând a ne apleca cu o mai mare prețuire și mândrie, asupra faptului că Gorjul nostru a dat țării și neamului românesc astfel de fii. Pentru că atâta cât au trăit printre oameni aceștia nu au făcut degeaba umbră pământului, lăsând în urma lor un bogat tezaur de spiritualitate românească, încă nevalorificat. Iar, hurezenii, rugenii, cartienii, schilerii, arsurenii, poate că nici nu-și dau seama ce au pierdut, în plămada obârșiei locului, văzând lumina zilei și alte personalități marcante ale neamului, precum juristul Grigore Geamănu, generalii Nicolae Pătrășcoiu, Ion Sichitiu și Ion Hortopan, actorul M. Anghelescu, prof. Marcel Romanescu și alții. Astăzi, aceștia nu mai sunt printre noi, marea tristețe udând cu lacrimile noastre mormintele lor. În 1993 avea să-și ia drumul spre eternitate și prof. D.D.DIJMĂRESCU- HUSARU, după ce cu doi ani în urmă, încetase din viață și scumpa sa soție Ana, de asemenea, un cadru didactic de mare caracter și iubire pentru oameni, în special pentru micii învățăcei. Acum, neprețuitul profesor își doarme somnul de veci la biserica din Horezu- lăcaș de cult, cu o istorie de peste două sute de ani și ctitorită de strămoșii săi. Iar ceea ce putem face noi, încă trăitori pe aceste mirifice meleaguri, încărcate de istorie, cultură și spiritualitate strămoșească, să-i aducem “in memoriam” magistrului și mentorului nostru și cu ocazia lansării acestei valoroase lucrări monografice, documentată și scrisă cu trudă și un talent cultivat, prinosul nostru de recunoștiință. Iar bunul nostru Dumnezeu să-l ocrotească în pace și cu o cerească mângâiere, acolo unde nu este nici durere, nici suspin…
Prof. Vasile Irod
