Gânduri de cititor: “Singur la cabină” de George Drăghescu

234

Nu neg că sunt adeptul expunerii gândurilor şi ideilor într-o formă cât mai concisă, încifrată, în care să inunde paradoxurile, chiar am putea zice litotică.
Intrând în posesia liliputanei cărţulii, ca format, nu ca fond, un A5/2 „Singur la cabină” a scriitorului-actor George Drăghescu, „mi-a dat prin gând ideea” să-i fac o microcronică, fără a ascunde faptul că mi s-a părut interesantă.
Autorul fără a se infatua reuşeşte o conectare liniştitoare la suflete, probabil şi din natura meseriei, de care în viaţa cotidiană nu face caz.
Cu referire la actori, actorie, teatru în general, din carte, ies în evidenţă prin profunzimea lor următoarele reflecţii: „Un mare actor are înălţimile conectate la simplitate” şi „Un actor perfect străluceşte de imperfecţiuni”, iar în contrapartidă George Drăghescu este convins că – „Dacă refuzi un rol e posibil să refuzi un destin”. Face referire şi la dorinţele de o viaţă a unor actori de a juca un anumit rol şi pe care în decursul vieţii nu-l obţin, iar cu duioşie şi cu o veridicitate usturătoare mărturiseşte: ”A aşteptat un rol ani în şir. Actorul a îmbătrânit, rolul a rămas tânăr”
Nu lipsită de importanţă şi candoare autorul face remarca: „A dispărut cuşca sufleorului. Unde mai ascunde actorul singurătatea?”
Deosebit de plastic şi metaforic sunt exprimate dorinţele şi mulţumirile tuturor  actorilor: „A căzut decorul de prea multe aplauze” şi „Al treilea ochi al actorului nu se machiază niciodată.” Ce exprimare intrinsecă a adevărului actoricesc cuprinde această reflecţie!… O realitate profundă cu atâtea exemple de actori, mai recent dispăruţi, geniali: George Calboreanu, Alexandru Giugaru, Elvira Godeanu, Grigore Vasiliu Birlic, Dina Cocea, Toma Caragiu, Colea Răutu, Octavian Cotescu, Amza Pelea, Ernest Maftei, Mihai Mereuţă, Gheorghe Cozorici, Gheorghe Dinică,  Ştefan Iordache, Leopoldina Bălănuţă, Ştefan Mihăilescu-Brăila,…  pe care autorul-actor o readuce la rampă sintetizând: „Urmele actorilor mari nu se spală, se transfigurează.” Autorul dă deja un răspuns la întrebarea retorică: Între un rol şi alt rol există timp şi pentru viaţă?!… chiar prin editarea  cărticelei/carţuliei de faţă.
Se întreabă George Drăghescu: „Ce actor nu şi-ar dori, atunci când uită o replică să-l aibă ca sufleor pe Dumnezeu!?; eu din contră cred că îl insuflă şi îi suflă permanent Dumnezeu, în rest e un lucru necurat, dar sunt  întru totul de acord cu dictonul: „Un actor nu poate ucide un cuvânt, un cuvânt poate ucide un actor.” Cuvântul având după cum se ştie o putere deosebită, fiind de esenţă transcendentală.
Ştim că societatea a ajuns la stadiul când spunând unui câine – omule – îl insulţi; de aceea remarcă George Drăghescu: „Un câine vagabond pe strada mea caută o privire de om” şi pentru că nu o găseşte – „Latră la el şi nu poate să-l contrazică.”
„Împlinirea şi ratarea au aceleaşi prăpăstii”, relatează autorul, părere pe care eu nu o împărtăşesc decât în cazul unui actor dezinteresat, mediocru la care cele două calităţi sunt foarte apropiate.
Cartea se încheie cred eu cu o replică de autocritică: „Sub aripa unui înger m-am întâlnit cu cel care am fost odinioară.” Ce vrea să spună, că a decăzut?!…
Conţinutul cărţii, pe care v-o recomand cu responsabilitate s-o citiţi, susţine autorul şi pentru alte scintilaţii.
Vasile Ponea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here