Încă “ab ovo” de la începuturi, omul preistoric trezit într-un mediu deloc prietenos, a trebuit să lupte pentru a supravieţui. La început s-a uitat mirat în jurul său începând să facă comparaţii între frig şi cald, între lumină şi întuneric, între fructele bune la gust şi cele rele, între animalele care-l înconjurau… Pe scurt, de nevoie a început să gândească.
Prima licărire de curiozitate, prima încercare de a-şi face viaţa mai uşoară, i-au trezit conştiinţa că este altfel decât animalele din jur… Şi că este superior celorlalte vieţuitoare! Mai târziu s-a auto-proclamat “Regele Creaţiunii”!
Într-adevăr gândirea, faptul că poate gândi, că poate raţiona l-au ajutat să-şi depăşească condiţiile de “locuitor al peşterilor” (de fapt numai faptul că locuia la început în peşteri, este confirmarea că “el gândea la supravieţuire de când s-a trezit din noaptea copilăriei”) şi să privească spre CER!
GÂNDIREA este cel mai valoros atribut al omului. Chiar dacă şi astăzi mulţi au păstrat în gândire “teoria bâtei” din primele zori paleolitice… Iar gândirea, această “sămânţă stelară-zeească” a fost implantată omului, încă de la apariţia sa, de acel FULGER DE ENERGIE care fluidizează Spaţiul şi Timpul, dând forma materială Universului… Şi nu trebuie uitat că miliarde şi miliarde de ani, Universul este străbătut de DOUĂ FLUXURI DE ENERGIE, care “curge” care fluidizează
COSMOSUL – nemărginirea sa: energia POZITIVĂ şi energia NEGATIVĂ! În drumul lor astral, energia negativă învăluie galaxii, constelaţii, planete cu gânduri ucigătoare, contaminând pe unde trece VIAŢA… Ele vin de departe, din vremuri imemoriale, vin din Nemărginire, pentru că Universul fiind nemărginit nu are nici limite, nici “centre”… Este ceea ce numim popular: DIAVOLUL! Această energie negativă este duşmanul Creaţiei, al vieţii, al OMULUI! Noroc pe om că-n vastul “urdiniş cosmic”, paralel cu undele negative circulă în Univers, undele POZITIVE, undele trimise să apere Creaţia: undele lui DUMNEZEU… Şi care de la FACERE se află într-o continuă luptă.
Terra a suferit de la naşterea sa, când Creatorul a aşezat-o, ca pe o “FLOARE A VIEŢII”, pe un drum stabilit, în marele ghiveci astral al vieţii, din nesfârşitul COR COSMIC, la o distanţă prestabilită faţă de o Stea, pe care o numim Soare, care să faciliteze apariţia vieţii, apariţia FIINŢEI RAŢIONALE: OMUL, căruia i-a implantat minunata maşinărie gingaşă, acel vast COMPUTER, care cuprinde în el toate misterele Universului: CREIERUL!
“Dacă cu ochiu-n pământ, celelalte animale se uită/ Omului chip înălţat dărui ca să se uite spre Ceruri/ Faţa în sus îndreptând să-şi ridice privirea la aştri” (OVIDIUS: Metamorfoze:1-v-34-38).
Străbătând mileniile, omul părăseşte în drum ceea ce este pământean în el, ceea ce este piedica către “infinitul cunoaşterii” – şi înzestrat cu gândirea, această forţă neobosită ce împinge înainte la descoperirea unor adevăruri, apărând alte năzuinţe, alte secrete descifrate de gândirea omului…
Oamenii, înainte de a fi matematicieni sau fizicieni sau astronomi, au fost… POEŢI. S-au minunat de frumuseţea fenomenelor, s-au înfricoşat de unele, au slăvit pe altele, oferind şi “sălaşuri olimpice” pentru ce nu-şi puteau explica (şi astfel apărură: ZEII).
Apoi au descoperit NUMERELE. Şi ştiinţele exacte.
Lamartine scria: “Nenorocire aceluia care n-a fost poet măcar odată”; iar eseistul englez Eduard Read, (1893 – 1958) scria: “Atunci când încetăm să fim copii, am şi murit!”
Gândirtea – acest fruct al creaţiei, al dorinţei de a şti, este cel mai mare miracol. Fără această capacitate de a gândi am fi rămas la stadiul cavernelor…
Numai gândind, oamenii au putut să, cum scria Ovidius: “apropie vederii noastre aştri aruncaţi în depărtările hăului, şi puterea minţii lor a pus stăpânire pe întinderile nesfârşite ale văzduhului. Nenorocirea este că, şi astăzi, se confruntă Ormuzd cu Ahriman, binele cu răul. Trebuie ca prin gândire pozitivă să luptăm împotriva răului.
Gândiţi-vă oameni la ce spunea poetul relegat în Tomis şi imortalizat prin statuia maestrului Ferrari: “Numai pacea poate dărui belşug şi prosperitare” (FASTE, partea întâi: Ianus)
Într-adevăr la miile de ani ce ne despart de peşteri, oameni: GÂNDIŢI!
Este datoria oamenilor cu putere de decizie, să gândească şi să aleagă: viaţa sau moartea.
Pentru binele OMENIRII!
Gh. Rădulescu
