Gândire nobilă la un ”cerșetor”

117

Într-o zi de sărbătoare creștină, făcusem niște cumpărături obișnuite de la piață. La plecarea mea prin piață, în traseul spre casă, m-am gândit să mă abt pe la biserică, cea din fața Prefecturii pentru a aprinde o lumânare pentru părinții mei. Așa am și făcut. La ieșirea din biserică, un băiețandru de vârstă adolescentină, m-a întâmpinat în ușă făcându-mi îndrumări unde să pun lumânările și, în același timp, m-a rugat să-i dau și lui 1 leu.
Atunci mi-au venit în minte următoarele: să fac o convenție cu el pe care i-am propus-o și a acceptat-o. Anume, dacă eu am mai mulți bani în portmoneu decât el să-i dau lui, iar dacă el are mai mulți să mi-i dea el. A nu se gândi la faptul că urmăream să mă îmbogățesc pentru că eu știam cât aveam în pormoneu (3 lei). A simulat un control în câteva buzunare ce le avea la geacă și la pantaloni, i-am arătat și eu portmoneul și i-am spus că a câștigat. I-am întins cei 3 lei. Ce a făcut el? Mi-a sărutat mâna și a refuzat să-i ia. A spus că ia decât 1 leu, motivând că poate ”nu am nici eu de pâine”. Sigur, eu am insistat și el i-a luat până la urmă. Nu știa că eu eram, față de el, foarte bogată: ”o profesoară pensionară”.
Iată ce gândire nobilă la un ”cerșetor”! Oare găsim o gândire nobilă și la marii bogătași? Regret că nu l-am identificat pentru a-l recompensa consistent conform atitudinii lui…
Prof. Adam Adriana, pensionară

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here