Găman spune că locul Gilortului este mincinos: ,,Nu reflectă realitatea”

1268

Gilortul Târgu Cărbuneşti a bifat primul succes în Seria C4, iar principalul echipei Mario Găman este convins că echipa se poate descătuşa în perioada următoare. Trupa gorjeană a trecut de Ghiroda și Giarmata Vii (1-0), o formaţie extrem de bine organizată, cu foşti jucători din ligile superioare ca Poparadu, Bocșan, Sabău sau Budur. Antrenorul Gilortului a declarat că echipa din Cărbuneşti a crescut de la o etapă la alta, iar victoria trebuia să vină în cele din urmă.,,Este foarte important că am spart gheaţa. Am reuşit prima victorie, o victorie care era anunţată de ultima evoluţie de la meciul de acasă, cu Pecica. Atunci, am avut şase-şapte ocazii clare şi vreo cinci-şase cornere consecutive. Am reuşit în săptămâna premergătoare acestui meci să-i motivăm pe băieţi, să le ridicăm moralul şi am realizat, din punctul nostru de vedere, un meci excelent. Băieţii au respectat exact ce le-am cerut, iar pe adversari i-am citit foarte bine. Ştiam că au în componenţă patru-cinci jucători care au trecut pe la Liga 1 şi un staff numeros. Aveau şapte-opt oameni în staff, am rămas plăcut impresionat de condiţiile acestei echipe, dar uneori buturuga mică reuşeşte să doboare carul mare”, a spus Găman.Tehnicianul gorjean a vorbit şi despre detaliile care au făcut diferenţa, dar şi despre răsplata primită de fotbaliştii săi. ,,Am fost inspiraţi la finalizare, am avut o posesie şi o circulaţie bună a balonului şi, în sfârşit, a venit această victorie minunată şi meritată a băieţilor. Jucătorii au părasit terenul în aplauzele suporterilor. După meci a venit chiar domnul primar la echipă şi toţi oamenii care se ocupă de această formaţie. Săptămâna aceasta ne va veni şi nouă un rând de echipament şi treninguri, să fim şi noi o echipă organizată şi din acest punct de vedere”, a precizat Găman.Antrenorul este convins că echipa sa poate evita retrogradarea în acest sezon şi speră ca în pauza competiţională să aducă şi alţi fotbalişti la singura formaţie din judeţ care ne reprezintă în Liga 3.,,Sunt şanse, pentru că uşor-uşor, băieţii încep să înţeleagă ce ne dorim de la ei, încep să înţeleagă jocul şi din punct de vedere tactic. Acum au fost foarte concentraţi şi asta ne dă speranţe. În acest meci am avut şase copii de 18 ani în teren, iar Meliţă nu a participat toată săptămâna la antrenamente şi nici la joc, pentru că a avut un botez. Am reuşit să câştigăm meciul fără un jucător important şi cu mulţi copii. Chiar dacă suntem 12-13 la antrenamente, asta ne face să fim din ce în ce mai serioşi şi muncitori. Sperăm ca, în iarnă, cu ajutorul celor care conduc clubul, să mai aducem 5-6 jucători şi să fim acolo unde ne dorim, adică deasupra liniei. Eu zic că locul din clasament, dacă luăm evoluţiile băieţilor, nu este conform cu realitatea. De data aceasta am reuşit să concretizăm jocul bun cu o victorie”, a mai spus Găman.

Urmează o deplasare la Vâlcea
În etapa viitoare, trupa gorjeană va da piept cu Viitorul Dăeşti. Formaţia vâlceană ocupă locul 10 în clasament, acumulând, până acum, 15 puncte. Gilortul are doar 5 puncte, cu 6 mai puţin ca echipa Gloria Lunca Teuz Cermei, aflată pe o poziţie ce asigură menţinerea în eşalonul terţ.
Mario Găman crede că dacă jucătorii săi vor fi disciplinaţi tactic, gorjenii pot obţine şi primul succes din deplasare.,,În meciul următor întâlnim o echipă accesibilă. Împreună cu Boby Arjoca am văzut şi ultimele două partide pe care le-au susţinut. Din punctul meu de vedere, dacă ne facem jocul şi reuşim să marcăm la primele ocazii pe care le avem, cred că ne putem întoarce cu punct sau puncte. Dacă ne pregătim conştiincios, şi respectăm exact ceea ce trebuie să facem, eu zic că nu avem cum să ne întoarcem fără punct de acolo. Eu vreau să ne facem jocul nostru, să avem o posesie bună, o circulaţie bună, să punem presiune pe adversar, dar în dinamica jocului se pot întâmpla multe”, a declarat Găman.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here