Gilortul a rămas în Liga a treia, iar antrenorul principal al clubului, Mario Găman, crede că deciziile luate de FRF pot da un ,,restart” necesar fotbalului din Gorj. Tehnicianul de la Cărbuneşti speră ca în eşalonul terţ să intre şi viitoarea campioană a judeţului. Mario Găman şi Boby Arjoca au şanse foarte mari să rămână pe banca tehnică şi în sezonul viitor.
Tânărul antrenor gorjean a declarat că vrea să continue munca începută anul trecut.,,Este o decizie bună, pentru că judeţul Gorj se poate bucura şi de o echipă de Liga a treia, plus Pandurii Târgu-Jiu în Liga a doua, şi sperăm ca ambele echipe să arate altfel în sezonul viitor. Sunt curios ce echipă din Gorj va merge în play-off-ul de promovare pentru Liga 3, pentru că este foarte important dacă am avea două echipe aici anul viitor. Judeţul nostru trebuie să urce, uşor-uşor, la ceea ce a fost înainte. Toată lumea de aici a reacţionat pozitiv, au fost încântaţi. Săptămâna trecută am avut o discuţie cu domnul ‘vice’.
I-am spus ce mi-aş dori ca să nu se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat la începutul campionatului, când am hotărât să preiau echipa. Din punctul meu de vedere, nu era o echipă pregătită pentru Liga a treia. Mă felicit că, împreună cu Boby, am avut curajul să preluăm o formaţie cu un lot subţire şi fără pregătire, şi am demonstrat că unde e pasiune şi dorinţă, şi nu primează banii, poţi crea ceva plăcut ochiului, şi apoi să vină şi rezultatele. Nu ştiu dacă reuşeam să scăpăm de retrogradare dacă se relua campionatul, dar cel puţin sunt convins că reuşeam să aducem multe puncte. De asta sunt sigur”, a spus Găman.Dacă jucătorii de bază nu pleacă de la echipă, iar la Cărbuneşti sosesc alţi trei-patru fotbalişti, Găman este convins că formaţia se poate bate pentru prima jumătate a clasamentului. Din sezonul viitor, Liga 3 va avea cinci serii a câte 18 echipe. Antrenorul a avut mai multe discuţii cu conducerea şi se pare că au ajuns la un numitor comun.,,Vreau ca 95% din lot să rămână integral, plus trei-patru jucători pe care mi-i doresc. Am vorbit ceva şi de bani, să se rezolve măcar două luni, în condiţiile în care nu s-au făcut antrenamente, dar să vadă jucătorii că este implicare şi că se doreşte continuarea în Liga a treia. Răspunsul a fost unul pozitiv, acum rămâne să punem şi pe hârtie ce avem de făcut. Vă spun sincer că, dacă mi se păstrează lotul pe care l-am avut şi vin alţi trei-patru jucători pe care îi doresc, avem o echipă de primele 8 locuri”, a precizat Găman.Tehnicianul aşteaptă acum să vadă în ce serie va fi repartizată Gilortul, dar este convins că experienţa din sezonul trecut i-a făcut mai puternici pe fotbaliştii şi conducătorii clubului. Principalul de la Cărbuneşti este mulţumit că se vor juca mai multe partide.,,Depinde şi de zona pe care o să o avem, dar mie-mi convine. Unde sunt mai multe meciuri, ai timp mai mult să demonstrezi, să arăţi, dar pentru asta trebuie să fii pregătit din toate punctele de vedere. Şi dânşii au experienţă, au văzut ce înseamnă Liga a treia, au văzut ce cheltuieli sunt şi de ce ai nevoie ca să nu mai întâmpini probleme”, a spus Găman.Cluburile care vor trebui și vor dori să participe în noul sezon al campionatului Liga 3, ediția 2020/2021, trebuie să transmită documentele pentru dosarul de certificare în perioada 1-5 iunie 2020, prin poștă sau curier.
Cătălin Pasăre