Salutarea virtualelor-capodopere
Gabriela Gheorghișor a urcat rapid și sigur și singură. Conștiincioasă, și-a luat și un doctorat în filologie cu o teză despre opera lui Mircea Horia Simionescu în 2009, fiind din 2012 și membră a Uniunii Scriitorilor din România și din 2011 profesor la Facultatea de Litere a Universității din Craiova.
Voi comenta a singură carte dar îndeajuns de reprezentativă încât să mă oblige a mă exprima meta – și, cum mi-este metoda, trans-critic. Cei ce-mi vor citi articolul vor înțelege ce vreau de ipso et de facto: portofoliul unui autentic cercetător literar diferă fundamental de criticul ancorat într-un futil cotidian. Așadar mă voi concentra pe o singură carte: „Monograme. Configurări ale prozei românești contemporane”. E de o cuprindere fabuloasă, de o densitate care te forțează să te pronunți în termeni prudenți, preciși, axiologici, drept care mă angajez mai degrabă obiectiv decât subiectiv.
Profilu-i semiotic mă obligă la selectări „nervoase”, „poliedrale”, „diseminante”; asta întrucât, cu fiecare crochiu elaborat, Gabriela Gheorghișor cutreieră spații necunoscute, ceea ce-o determină a și risca volens-nolens, uneori; ei, și? Fiecare scriitură e o aventură epistemologică cum corect crede și Gabriel Coșoveanu, dar și una hermeneutică, fiindu-mi, iată colegă de „compartiment” pe șantierul de lucru al „Serilor la Brădiceni”.
Gabriela Gheorghișor este adepta dimensiunii metacreative, vădind o cultură solidă, clasică, intransigentă, și o auctorialitate distinctă, sigură pe tonu-i; romantic în suflet, cartezian în minte, taxinomică în tastatură, competentă, fiind totodată o interpretă independentă, capabilă de un efort scriptural-thetic.
Evident, prizonieră încă în postmodernism, reușește con brio ca din fragmente să înalțe, sub stelele avide de cosmicitate, o construcție echivalentă cu un eveniment aristocrat al spiritului. În cazul ei idealul istoriei literare ca știință inefabilă și ca sinteză epică prinde contur, iar legatul călinescian-manolescian o conduce spre-o proprie viziune: una în perpetuă mișcare, preocupată de dinamica trecutului pe „nisipurile mișcătoare” ale unei actualități editoriale copleșitoare, mereu furată de „frumusețea amăgitoare a cuvântului dezgropat dintr-o versatilitate malignă”.
Documentalul și ficționalul coexistă resurectal în „reconstituirea istoriei”, în relansarea la rampa receptării imediate a epopeei moderne, a „călătoriei romanești în la belle époque”. Gabriela Gheorghișor are condei sigur, voluptatea neologismului rostuit exemplar.
Fie că se referă la „istorioare realist-magice” fie că interceptează în fibrele sale reinventate ingenios și minuțios până la oțiozitate un roman hipertextualist ori „de un devergondaj al regimului nocturn al imaginarului, fie că vreo carte prin excelență manieristă, fascinantă prin estetica urâtului și a bizarului”, autoarea, savantă fără ostentație, a „Monogramelor” (poate oarecum prea numeroase), transcende străduința de tip analitic prin arhitectura sieși suficientă.
„Monogramele” metanarative anunță / și enunță / un nou tip de fenomenologie a (re)lecturii: adică unul care propune și o realitate artistică vie care se încumetă să transmute alchimic structura textului într-un act interpretativ care să împiedice reificarea semnificației după cum și Iser a stabilit; îl citez augmentativ „în structura de temă și orizont se concretizează, prin urmare, o anumită formă a raportului prim-plan / fond: ea constituie matricea coordonării perspectivelor de text prin aceea că organizează strategiile de text ca pe o condiție esențială pentru înțelegere”.
Gabriela Gheorghișor transformă această înțelegere în „elemente pendulare” care automat oferă trialectica „unghiului de valoare necesar / și doar el potrivit / cărții de proză luate în colimator. Textul (meta)ficțional își poate suporta „obiectul estetic” într-un subiect al observației trans-critice în funcție, desigur, de mediul istoric al textului (și chiar transistoric, cum ar aprecia Alexandru Duțu [1] – n.m.).
Structura ca atare, romanescă, comportă „modalități” pe care sortarea (ne)prealabilă a repertoriului le diferențiază prin calificări intrinseci și totodată extrinseci.
Exemplific imediat: reflecția asupra ei se ridică la standardele esteticității și artisticității factoriale, multiple, complexe, suple, ludicolucide totuși ca probă a invenției conceptuale, a viziunii tabulare terminologice.
Specialiștii ca mine se vor dumiri numai recitind o carte de „monograme metanarative” (Genette, 1999) scrise proaspăt și dens, analitic și sintetic, pe fundalul unor fresce social-politice de neevitat de către un exeget care-și respectă contributivitatea și circularitatea oricând filigranabile într-un athanor resemantizabil ca bildung, restabilind echilibrul între nostosul autentic și rafinamentul crepuscular:
Repoziționată între „adevărul spiritului ironic” și „viața și moartea cuvintelor” Gabriela Gheorghișor e cultural-livrescă, e patetică-glacială, e salvatoare-categorială.
Ea detectează: realismul mizerabil, fantasticul absurd, vigoarea suflului epic, excesul de fabulație, tranziția posttotalitară, actualitatea sumbră-grotescă, ficționarizarea recentă. Istorii insolvabile, paternul narațiunii picarești, viziunea romanescă întunecată-crudă, arta supraviețuirii ca scriitor dezagreat de Putere, evidența hipotextului homeric, demonicul în istorie, atmosfera stătută simptomatică, fascinația cvasi-morbidă față de inflorescențele supranaturalului, paleta estetică incluzând fabulosul, straniul, enigmaticul, realismul critic, cu puternice accente satirice și evidente ambiții panoramatice, comedia neagră cu dus-întors, intriga senzaționalistă și hiper-ramificată, tragismul disimulat în derizoriu, versatilitatea și forța răului, malignitatea sistemului comunist, îmbătarea cu himere, interioritatea sistemului politic dictatorial, exemplaritatea captivantă a dicțiunii, dragostea în vremea holerei roșii și într-o epocă sinistră; poezia ghetoului, agonia satului românesc, frumusețea amăgitoare grefată pe-o meditație epică ș.a.m.d. – toate acestea configurează un portret al Gabrielei Gheorghișor de temut.
Bibliografie:
Wolfgang Iser: Actul lecturii. O teorie a efectului estetic; Editura Paralela 45, Pitești, 2006;
Alexandru Duțu. Dimensiunea umană a istoriei. Direcții în istoria mentalităților; Editura Meridiane, București, 1986;
Gérard Genette: Opera Artei (I). Imanență și transcendență; Editura Univers, București, 1999;
Gabriela Gheorghișor: Monograme. Configurări ale prozei romanești contemporane; Editura Aius, Craiova, 2012;
Marius Ghica: Pașii lui Hermes; Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1999.
Un portret literar de Ion Popescu-Brădiceni
