Poliţiştii gorjeni au întocmit dosare penale pe numele a patru târgujieni cu vârste cuprinse între 17 şi 38 de ani, acuzaţi că ar fi tăiat şi sustras arbori din pădurea ce aparţine Ocolului Silvic Târgu-Jiu.
În seara zilei de 29 octombrie, la ora 18:40, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu – Biroul Ordine Publică au identificat pe strada Tismana din localitate doi tineri, în vârstă de 17, respectiv 22 de ani, din municipiu, ce transportau cu un atelaj hipo un număr de 10 arbori de esenţă stejar, cu o lungime de 4 metri fiecare, care nu prezentau marcă silvică. „Din primele verificări efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că arborii au fost tăiați de pe picior şi sustrași fără drept din pădurea ce aparţine Ocolului Silvic Târgu Jiu, din punctul „Dealul Târgului”. Materialul lemnos a fost lăsat în custodia ocolului silvic, prejudiciul fiind în curs de estimare”, a precizat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. O oră mai târziu, poliţiştii au mai depistat doi bărbaţi, tot din Târgu-Jiu, în timp ce transportau cu două atelaje hipo un număr de 11 arbori, esenţă cer cu o lungime de 4 metri fiecare, care nu prezentau marcă silvică. Şi în acest caz, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au descoperit că arborii au fost furaţi din pădurea ce aparţine Ocolului Silvic Târgu Jiu. Pe numele celor patru bărbaţi au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de material lemnos.
R.L.