Oceanul politic românesc era până nu demult, oarecum liniştit. Se separaseră partidele politice, iar prin crearea Uniunii Social Liberare care cuprindea PSD, PC, UNPR şi PNL care era considerată o forţă unită în “fapte şi în simţiri”, cel putin până-n 2016…
Dar nu a fost să fie aşa. Orgoliile Dl. Antonescu care s-au exteriorizat în ultimele luni prin atacuri făţişe, obraznice la adresa colegului său de alianţă, Dl. Ponta, sparge liniştea de până acum, înălţând valuri uriaşe care spumegă de furie împotriva aliatului şi destabilizând calmul aparent de pe oceanul politic românesc, calm care speram să se menţină cel puţin până la europarlamentare. Dl. Antonescu dintr-un aliat ce părea fidel în lupta împotriva dictaturii personale a guvernatorului, s-a transformat într-un duşman declarat al primului ministru. În această epocă Antonescu profitând de lipsa lui Ponta a adus în sânul alianţei “Calul Troian” în persoana primarului de Sibiu pe care l-a şi numit vice prim-ministru (cea ce nu era dreptul său). Antonescu nu trădează numai USL-ul! Antonescu trădează România şi nu-l putem ignora deoarece a minţit un popor întreg, a minţit propriul său partid. Manifestând un elitism liberal el se proiectează pe sine ca un pisc de valoare universală ce ţâşneşte din monotona câmpie alcătuită la nivelul concetăţenilor, a căror vecinătate e constrâns să o suporte şi cu care nu ar avea nimic de a face dacă aceştia nu ar fi şi alegători. Antonescu manifestă o ignoranţă totală în ceea ce priveşte liberalismul românesc. El nesimţindu-se solidar prin nimic cu această masă pe care o ignora, declarând făţis că pentru el contează doar INDIVIDUL, ci nu “gloata”. El pretinde a deveni far călăuzitor în apele învolburate ale oceanului politic românesc, dorind să i se recunoască această calitate, uitând însă că este atras în apele murdare ale trădării. El ţinteşte exclusiv pe cei de stânga însă niciodată pe cei care sunt de partea lui. Antonescu suferă de cea mai gravă boală cum o numea Geo Bogza: “DEŞTEPTĂCIUNEA” în detrimentul vieţii. Fiindcă viaţă nu e deşteapta. Ea e aşa cum este, cu bune cu rele dar Antonescu suferind de aceasta infirmitate se crede prea deştept şi nu poate pătrunde nimic din frumuseţea tragică a lumii. Lumina crudă a vieţii nu poate să răzbată până la el care s-a înfăşurat în pânza impermeabilă a deşteptăciunii. Dar ar conta prea puţin dacă ar fi vorba numai de persoana sa. Tragismul situaţiei constă că trage după el un întreg partid pe care l-a transformat într-o armată docilă de “deştepţi” care îşi uită PSD-ul, aliatul sau care l-a ajutat până în prezent să aibă procentajul care îl are şi numarul de parlamentari şi primari pe care nu putea să însume dacă era singur. Dar pare-se că este o boală liberală mai veche, boala manifestată şi la fostul premier, Tăriceanu care în 2008 a uitat cine “i-a ţinut spatele” şi a pretins după alegeri să fie numit premier deşi PSD-ul era majoritar. Îi amintesc Dl. Antonescu spusele doamnei Elena Cuza în 1909, la semicentenarul unirii: ”PNL s-a ridicat pe sângele vărsat de urmaşii celor pe care i-a împropietărit Cuza.”
Dar acest păcat a fost spălat de cel mai mare preşedinte al PNL-ului Ion. I.C. Brătianu care a condus România pe calea modernizării şi a făuririi “României Mari”.
Să nu se mai împăuneze bătându-se cu pumnii în piept că este liberal, să nu mai inoculeze false idei la colegii de partid şi mai presus de orice… să nu mai trădeze România!
Pentru că marii fruntaşi liberali din trecut puneau interesele ţării mai presus decât interesele de partid.
Dar nu are cum să stie, probabil nestudiând la facultatea de istorie acest lucru. Îi cerem dl. Antonescu să înceteze cu rolul său stalinist de a dicta “ultimatumuri” să-şi pună cenuşă în cap şi să-şi ceară iertare marelui coleg din USL. Ajunge cât rău a făcut României în ultimele luni.
PS: În ceea ce îl priveşte pe vice-preşedintele PNL, adică pe primarul de Sibiu care se pare că a intrat în graţiile guvernatorului, să-şi lase aerele de “DEŞTEPT” şi să se poarte mai cuminte… E drept că Germania a dat omenirii adevărate temple ale creaţiei în toate domeniile, dar…
Gh. Rădulescu
