Furt la Primăria Polovragi

596

O femeie de 38 de ani, angajată ca asistent medical comunitar la Primăria Polovragi, a fost nevoită să ceară, luni, ajutorul polițiștilor, după ce a observat că ”persoane necunoscute i-au sustras 700 de lei” din geanta pe care o avea în biroul în care își desfășoară activitatea.
Miercuri, în urma cercetărilor, a fost depistată autoarea furtului, o tânără de 26 de ani, din localitate, beneficiară de ajutor social. ”A profitat de faptul că apelanta părăsise biroul fără a închide ușa de acces, iar dintr-o geantă ce se afla pe un birou a sustras suma de 700 de lei. Prejudiciul a fost recuperat și predat părții vătămate. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Femeia acuzată de furt a fost prinsă după ce autoritățile locale au pus la dispoziție imaginile surprinse de camerele de supraveghere amplasate în primărie. ”Venise pentru o adeverință. A văzut că doamnele au părăsit biroul, a căutat în geantă și a luat 700 de lei. S-a întâmplat în biroul de la Asistență Comunitară. Prejudiciul a fost recuperat. A fost prinsă după două-trei ore. Am avut camere de supraveghere și am depistat-o. Și-a recunoscut fapta”, a declarat, pentru Gorjeanul, Gheorghe Epure, primarul comunei Polovragi.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here