Furt la Cariera Pinoasa

482

Doi șoferi sunt cercetați în libertate pentru furt, după ce joi au fost opriți în trafic de agenții de la Rutieră. Aceștia transportau cu două autovehicule peste 18 tone de cărbune. Conducătorii auto nu aveau documente de proveniență pentru marfă, iar anchetatorii au stabilit că lignitul a fost furat de la Cariera Pinoasa. “Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti-Jiu au depistat în trafic două autoutilitare, conduse de doi bărbați de 32 și 37 de ani, care transportau cantitatea de 18.480 de kilograme de cărbune, fără documente legale de proveniență. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că întreaga cantitate de cărbune a fost sustrasă de la o unitate minieră din localitatea Pinoasa. Cantitatea de cărbune a fost predată unității miniere, iar cercetările continuă cu suspecții în stare de libertate, pentru a se stabili întreaga activitate infracțională si a împrejurărilor comiterii faptei”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de furt.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here