Furt într-un magazin din Mătăsari

419

O femeie de 48 de ani, din Mătăsari, a cerut, ieri, ajutorul polițiștilor, după ce un bărbat i-a furat portofelul, în timp ce se afla într-un magazin din localitate. ”Polițiștii din cadrul Posturilor de Poliţie Mătăsari și Drăgoteşti, în timp ce se aflau în zona unui market din localitatea Mătăsari, au fost sesizaţi de o femeie de 48 de ani, din localitate, cu privire la faptul că în timp ce se afla la cumpărături, o persoană de sex masculin i-a sustras un portofel în care avea suma de 400 lei şi a plecat din magazin. În urma investigațiior efectuate de polițiști la fața locului a fost identificat un bărbat de 60 de ani, din aceeași localitate, care avea asupra sa portofelul cu suma menţionată. Portofelul a fost recuperat şi predat persoanei vătămate. Bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here