Furt în autogara din Târgu-Jiu

1090

O femeie de 43 de ani, din Târgu-Jiu, este cercetată pentru furt, după ce i-ar fi sustras portofelul unui bărbat, în timp ce acesta se afla în autogara din municipiu. Tânărul a sunat la 112.,,La data de 17 ianuarie, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi, prin apelul 112, de către un bărbat de 35 de ani, din Târgu-Jiu, cu privire la faptul că în timp ce se afla în autogara din municipiu, persoane necunoscute i-au sustras portofelul în care se aflau suma de 155 de lei și documentele de identitate.La faţa locului s-a deplasat o patrulă de ordine şi siguranță publică, iar în urma verificărilor efectuate în împrejurimi, a fost identificată în apropierea unei societăţi comerciale, o femeie de 43 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care la vederea organelor de poliție a avut un comportament suspect.Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că aceasta, profitând de neatenția bărbatului, i-ar fi sustras portofelul după care s-a deplasat la un magazin alimentar, unde ar fi folosit o parte din banii sustrași pentru a face cumpărături.În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.Restul de bani găsit asupra femeii și documentele personale ale apelantului au fost restituite acestuia”; a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.