Furt de exploziv la mina Ploştina

811

cainiDouă persoane fără ocupaţie din Motru au pus ieri pe jar, atât Poliţia Criminalistică cât şi EM Ploştina. Aceştia au sustras din Exploatarea Minieră trei kilograme de material exploziv, declarând că au intenţionat să vândă partea feroasă din componenţa acestuia. Ei riscă peste 20 de ani de închisoare pentru furt calificat şi nerespectarea regimului special pentru materiale explozive.
Alarmă de grad 0 la EM Ploştina. Ieri, organele de Poliţie au fost sesizate de angajaţi ai EM Ploştina despre faptul că din unitate au fost sustrase 3 kilograme de astralită, un exploziv deosebit de periculos şi peste 1000 de capse electrice. Sustragerea s-a făcut din depozitul de exploziv al exploatării miniere.

Paznicii, întorşi la lucru după ce fuseseră trimişi în şomaj tehnic pentru o lună de zile, au găsit tăiate grilele de la gurile de aeraj de la suprafaţă şi de la subteran, şi sparte lacătele de la uşile depozitului. Nu se ştie cu exactitate când a fost dată spargerea. La faţa locului se află inspectori ITM precum şi poliţişti criminalişti care încearcă să depisteze când a avut loc incidentul, cu ajutorul câinilor special antrenaţi pentru astfel de cazuri.

Din primele concluzii, furtul s-a putut produce datorită faptului că unitatea nu a fost bine păzită, data de 20 iulie fiind prima zi când angajaţii EM Ploştina s-au întors la lucru, după mai bine de o lună de zile de şomaj tehnic. Astralita este cel mai ieftin explozibil, ce are în componenţă azotat şi motorină şi se foloseşte frecvent în exploatările miniere. Efectele folosirii acesteia în mod nesupravegheat, pot fi devastatoare. Capsele electrice, în schimb, ar putea fi folosite la pescuit, pentru capturile mari.
Oana PALOŞ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.