Furau dintr-o carieră minieră

424

Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, toţi din Mătăsari, au fost surprinşi în flagrant în timp ce sustrăgeau mai multe obiecte din fier din cadrul unei cariere, bunuri pe care intenţionau să le valorifice la fier vechi.

Poliţiştii din Mătăsari i-au surprins pe Neculai V., de 40 de ani, Daniel C., de 30 de ani şi Florin B., de 32 de ani, în perimetrul Direcţiei Miniere Jilţ. Cei trei încercau să fure două profile metalice şi 14 role, pentru a le valorifica la un centru de colectare a fierului vechi. Bărbaţii reuşiseră să provoace o pagubă de trei mii de lei. „Bunurile, evaluate la suma de 3 000 lei, au fost predate de poliţişti, unităţii păgubite. Suspecţii sunt cercetaţi în stare de libertate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.

Dorina CIOPLEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here