Fundația Infinitului donează un teren Primăriei Târgu-Jiu

1121

Consilierii locali municipali vor aproba în cadrul ședinței de astăzi acceptarea donației Fundației Infinitului cu privire la un teren situat lângă Parcul Coloanei Fără Sfârșit, în suprafață de 2.665 mp. În acest fel, terenul va deveni unul de uz public și va intra în patrimoniul municipiului Târgu-Jiu.,,În ședința de luni a Consiliului Local se votează proiectul prin care Primăria Municipiului Târgu-Jiu va intra în posesia unui teren situat lângă Parcul Coloanei Infinitului, în suprafață de 2665 mp. Este vorba despre o donație din partea doamnei Maria Banu Ertegun, care a făcut acest gest din dragoste pentru Brâncuși, dar și din dorința de a contribui la punerea în valoare a operelor marelui sculptor. Este încă o oportunitate pentru noi de a reîntregi patrimoniul municipiului Târgu-Jiu, idee la care am aderat din momentul în care am preluat mandatul de primar. Acest teren se alătură celorlalte obiective pe care le-am recuperat în acești ani: Casa de Cultură, parcarea Rodna, parcarea din cartierul Progresului, dar și alte terenuri care în timp au fost înstrăinate, bunuri care trebuiau readuse în patrimoniul orașului. Îi mulțumesc, încă o dată, doamnei Ertegun pentru acest gest generos, dar și doamnei Cristiana Irinel Stoica, reprezentantul Fundației Infinitului, cea care a contribuit la concretizarea acestei donații”, a declarat edilul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.