Fundaţia Eco-Civica, ameninţă cu judecata Primăria Târgu-Jiu

422

deschidere●,,Noi nu ne batem cu autorităţile municipale ci vrem să le deschidem ochii”-Dan Trifu, vicepreşedinte Eco-Civica Bucureşti

Organizaţia nonguvernamentală Eco-Civica, cu sediul în Bucureşti, a adresat la începutul lunii mai o plângere prealabilă autorităţilor municipale, pentru a anula hotărârea privind aprobarea memorandumului legat de înfiinţarea Centrului de Interpretare şi Vizitare Brâncuşi, care ar urma să se realizeze în vecinătatea Coloanei Infinitului. Reprezentanţii fundaţiei consideră că autorităţile şi-ar fi depăşit competenţele privind legislaţia de urbanism, legat de acest proiect, şi Legea 215 privind administraţia publică locală. În cazul în care, în zece zile nu vor primi un răspuns favorabil de la reprezentanţii autorităţilor târgujiene, cei de la Eco-Civica intenţionează să depună în instanţă o acţiune împotriva Primăriei Târgu-Jiu şi împotriva Consiliului Local.

Fundaţia Eco-Civica nu s-a mai implicat în astfel de proiecte în judeţul Gorj, dar este foarte cunoscută pentru proiecte de anvergură în capitală şi în alte numeroase zone ale ţării. Organizaţia intervine, de regulă, atunci când consideră că sunt puse în pericol mediul, patrimoniul şi drepturile omului. Memorandumul privind viitorul Centru de Interpretare şi Vizitare Brâncuşi, care ar urma să se realizeze în scurt timp la Târgu-Jiu, a produs un semnal de alarmă pentru reprezentanţii Eco-Civica, care au stabilit prin Consiliul Director, să se implice în salvarea patrimoniului Brâncuşi. Asta deoarece consideră că el este pus în pericol de cele două fundaţii care ar urma să realizeze acel edificiu la Târgu-Jiu. ,,Noi, din ce date avem, considerăm că acest proiect este o formă mascată utilizată pentru a se pune mâna pe patrimoniul Brâncuşi de la Târgu-Jiu, care valorează, numai tripticul, 6 miliarde de dolari”, a declarat Dan Trifu, vicepreşedinte Eco-Civica.

Conotaţie politică

Până a se lua însă decizia de a face o plângere prealabilă autorităţilor municipale, cei de la Eco-Civica s-au deplasat la Târgu-Jiu. Dan Trifu a venit în municipiu pentru a studia în ce stare se află operele brâncuşiene, dacă sunt bine puse în valoare şi dacă acest edificiu care ar urma să se realizeze lângă Coloana Infinitului este sau nu necesar în această formă. ,,Am citit apoi hotărârea Consiliului Local(CL) Târgu-Jiu legat de acel memorandum aprobat, am prezentat-o apoi Consiliului Director al fundaţiei şi astfel am stabilit să atacăm acea hotărâre”, a declarat Trifu care consideră că autorităţile municipale au aprobat cu prea mare largheţe acel memorandum, fără să ia în calcul anumite conotaţii politice care s-ar fi ascuns în spatele acelui document. ,,Noi credem că membrii unui grup important de oameni de afaceri, din afara ţării, vor să pună mâna pe operele brâncuşiene de la Târgu-Jiu. (..)Ei vor să pună mâna pe întreg patrimoniul Brâncuşi pentru a-l completa pe cel din Franţa”, a completat Trifu.

Plângere şi apoi proces

Şi altfel, cei de la Eco-Civica au ajuns să se adreseze în scris Primăriei Târgu-Jiu pentru anularea memorandumului aprobat deja de Consiliul Local. ,,Acţiunea Eco-Civica se îndreaptă împotriva Consiliului Local Târgu-Jiu şi a celui mandatat de acest organism să le reprezinte interesele, adică împotriva primarului municipiului”, a subliniat Trifu, care susţine că autorităţile mai au la dispoziţie zece zile pentru a da fundaţiei un răspuns. ,,Noi am depus, la începutul lunii mai, această plângere prealabilă în baza Legii 554, legea contenciosului administrativ, prin care cerem anularea memorandumului încheiat de CL cu cele două fundaţii americane. Dacă nu se ia decizia în CL, să se anuleze hotărârea de aprobare a memorandumului, atunci vom depune acţiune în instanţă împotriva acestui organism şi împotriva primăriei municipiului”, susţine Trifu care menţionează că procesul ar urma să se judece la Tribunalul Bucureşti.

,,Singurul nostru interes este să protejăm operele”

Vicepreşedintele Eco-Civica susţine, de asemenea, că acel centru pentru care autorităţile şi-au dat acordul să fie construit în apropierea Coloanei Infinitului nu ar avea ce căuta în acest loc. ,Dorim această anulare pentru că s-a luat o decizie care pune în pericol patrimoniul Brâncuşi şi, mai mult, avizează o construcţie care nu are ce căuta în preajma Coloanei Infinitului, din punct de vedere urbanistic. De asemenea, nu aduce niciun fel de beneficii localităţii Târgu-Jiu, aşa cum este stipulat în Legea 215 privind administraţia publică locală”, declară Dan Trifu. ,,Centrul de informare putea să îl facă Primăria şi Consiliul Local Târgu-Jiu, şi toate beneficiile ar fi urmat să revină bugetului local”, menţionează Trifu, subliniind pierderile municipalităţii în favoarea celor două fundaţii americane. Reprezentantul Eco-Civica susţine că a avut deja o discuţie cu primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, dar şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, legat de acest demers, Trifu menţionând că cei doi politicieni i-ar fi dat dreptate. ,,Până acum nu am primit nici un răspuns. Am vorbit cu Florin Cârciumaru şi cu Ion Călinoiu şi ambii au înţeles că hotărârea Consiliului Local legată de acel centru nu este corectă, fiind luată în grabă”, a conchis Trifu.

Autorităţile municipale susţin că nu există o autorizaţie

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu, Ramona Evulescu, susţine că după memorandum, reprezentanţii fundaţiei americane nu au mai venit să se intereseze de soarta celor stabilite în document. ,,Memorandumul este un acord de principiu, nu este un contract. Dacă ar fi să se construiască ceva ar trebui să se aibă avizul de la Ministerul Culturii, deoarece este în perimetrul coloanei. Nu există o astfel de autorizaţie de construcţie”, a declarat Evulescu care susţine că nu ştie de existenţa acestei plângeri prealabile realizate de Eco-Civica.

Prea generoşi cu târgujienii?!

Primarul municipiului Târgu-Jiu a semnat în septembrie anul trecut un memorandum de înţelegere cu The World Monuments Fund şi cu The Infinitului Foundation pentru realizarea proiectului ce vizează înfiinţarea Centrului de Interpretare şi Vizitare Brâncuşi. Două asociaţii americane ar fi urmat să investească peste un milion de dolari la Târgu-Jiu pentru înfiinţarea Centrului de Interpretare şi Vizitare Brâncuşi, menit a servi drept un ajutor pentru vizitatorii parcului Coloanei Infinitului şi pentru programe ce privesc evenimente artistice şi culturale care scot în evidenţă opera sculptorului Constantin Brâncuşi. După semnarea proiectului, The Infinitului Foundation ar fi urmat, de asemenea, să furnizeze până la 1.250.000 de dolari, bani pentru construirea centrului şi pentru furnizarea de acces la proprietatea învecinată parcului Coloanei Infinitului pentru construire şi vizitare. Primăria Târgu-Jiu se angaja astfel să furnizeze apoi o bună infrastructură pentru amplasament, să asigure electricitate, apă, canalizare şi să amenajeze terenul pentru viitoarea construcţie. Autoritatea municipală trebuia să fie singura responsabilă pentru managementul, întreţinerea şi securitatea Centrului şi a zonei adiacente după finalizare, inclusiv de costurile de personal. Totodată, prin memorandumul de înţelegere, The World Monuments Fund var fi urmat să furnizeze municipiului Târgu-Jiu un buget definitiv, care trebuia să includă şi construcţia Centrului în termen de trei luni de la semnarea contractului.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here