Fugaru: “Mandatele în Gorj se vor împărți între PSD, PNL și ALDE”

617

Plecat de scurt timp din rândurile PMP Gorj, supărat pentru că în lista de candidați ai acestui partid, la Gorj, nu sunt persoane, în opinia sa, integre, Ion Fugaru a prognozat care vor fi, de fapt, câștigătorii alegerilor parlamentare din decembrie. În opinia lui Fugaru, PSD va lua trei deputați și un senator, în timp ce PNL va pierde postul la care râvnește Tudor Barbu. Postul cu numărul doi, de senator de Gorj, va fi câștigat, consideră Fugaru, de către actualul deputat ALDE, Scarlat Iriza, în timp ce partidul condus de Dian Popescu, care va lua și el un mandat de deputat, va obține pe 11 decembrie chiar între 10-12% voturi, la nivel județean. “PMP Gorj, din păcate, la nivel județean nu va obține niciun mandat de parlamentar pentru că se va situa sub pragul de 5%. Deși Leșu Davițoiu ar avea ceva șanse, din cauza scorului partidului pe județ, acesta nu va reuși să ia mandatul nici la redistribuire, PMP nefăcând pragul. Câștigătorul alegerilor va fi PSD, în timp ce, Ion Călinoiu și Ion Ciocea, independenți, nu vor obține voturile necesare pentru a intra în parlament. PSD va lua și postul de senator și chiar trei de deputați. PNL va ajunge în parlament cu Dan Vâlceanu, iar ALDE va lua și un senator și un deputat”, a declarat Ion Fugaru. Fostul membru al PMP susține că a făcut, la rece, această analiză, el subliniind că nu se va implica în campania electorală pentru parlamentare pentru niciun partid politic.
A.Stoica

1 COMENTARIU

  1. Fugaru a fost un om integru cand a candidat la Alegerile Locale in conditiile in care avea probleme cu dosarul de evaziune fiscala sau acum recent cand a fost prins ca …ciordea gaze naturale la Hotel Gilort din Tg Carbunesti printr-o instalatie artizanala avand dosar penal ,dar presa nu zice nimic despre acest mare analist politic… care le stie pe toate.PS.Cum s-or mai numii acesti indivizi care fura ?????@

Dă-i un răspuns lui John Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here