Fugaru a dormit acasă azi noapte

335

Ion Fugaru nu a primit mandat de arestare preventivă, dar nici nu a scăpat complet de problemele penale care l-au dus în spatele gratiilor pentru 24 de ore. La sfârșitul zilei de ieri, el a fost pus în libertate, după ce magistrații au decis ca ancheta să continue cu acesta în stare de libertate, dar sub control judiciar. Perioada de control judiciar este de 60 de zile și poate fi prelungită, în acest timp fostul viceprimar de la Târgu Cărbunești și fost angajat al Ministerului de Interne având interdicție de a lua legătura cu martori din dosar, fiind obligat, în schimb, să fie permanent la dispoziția organelor de cercetare penală.
fugaru parchetFugaru le-a menționat jurnaliștilor că este nevinovat și că nu ar fi produs faptele pentru care este anchetat, polițiștii susținând, în schimb, că el nu ar fi plătit toate taxele la buget și ar fi prejudiciat bugetul cu 130.000 de lei. Fostul viceprimar ar fi comis faptele respective prin intermediul unei brutării, în trecut el având reacții publice în care se plângea de controalele făcute de polițiști la firmele sale. Fugaru a intrat în politică în urmă cu circa un deceniu, activând pe rând la PRM, PDL și PMP, fiind chiar președinte de filială la prima formațiune politică menționată, după ce a pierdut mandatul de viceprimar el retrăgându-se în mediul privat.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here