Fuga din Raiul portocaliu, al PDL-ului infestat cu borfaşi!

343

foto predo 2Mica ascensiune politică a avocatului gălăţean Mihail Boldea este strâns legată de PD. Acolo unde şi-a depus adeziunea prin anul 2003 şi numai după un an, în 2004, devenise preşedintele Organizaţiei de Tineret al PD. Naş l-a avut pe şeful PD Galaţi, nimeni altul decât liderul grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader. Care-i boss-ul Organizaţiei PDL Galaţi şi astăzi.

Cu toate că avocăţelul pedelist Mihail Boldea este investigat încă din anul 2006, naşul Mircea Toader l-a făcut deputat în anul 2008. Purtătorul de cuvânt al SRI a furnizat, încă de prin anul 2008, informaţiile complete despre mişmaşurile deputatului Boldea cerute de procurori. Care, normal, îl cercetau la acea vreme. Acela care câştigase alegerile prezidenţiale în 2004, cu sintagma „Să trăiţi bine!” şi cu promisiunea că va eradica mârşava de corupţie din România nu putea să aresteze unul dintre parlamentarii portocalii. Şi în loc de corupţie dispărută, în regimul băsescian avem parte de o corupţie generalizată şi dusă la perfecţiune. Nu întâmplător, an de an, Rapoartele pe Justiţie ale Comisiei Europene sunt proaste. Motiv pentru care vom intra în selectul Spaţiu Schengen la Sfântul aşteaptă. În mâinile cui este oarba Justiţie din România, cine-i numeşte pe Daniel Morar şi pe Laura Codruţa Kovessi? Tot nevinovatul preşedinte Traian Băsescu. S-a pedalat, în gol, cum că, vezi Doamne, Opoziţia n-a participat la votul din Camera Deputaţilor pentru ridicarea imunităţii deputatului Mihai Boldea. Păi dacă tot are majoritatea în CD, iar preşedintei Roberta Anastase i se fâlfâie de Opoziţie, de ce n-au programat şedinţa lunea trecută, ci abia vineri. Lăsându-i lui Mihail Boldea încă două-trei zile ca să poată fugi din ţară! Să fie oarbă Justiţia? Da, dar numai când interesele de partid-stat Portocaliu o cer. A spune precum papagalul Codruţ Olaru, preşedintele DIICOT, pretinde că deputatul-fugar a dispărut din pricina vidului legislativ. O prostie mai mare n-a spus decât Laura Codruţa Kovessi, cum că deputatul fugar a plecat legal. Şi asta-i trist, dar adevărat. Au existat mari interese ca el s-o şteargă. Nu ne îndoim că se vor face oarece reglări de conturi între instituţiile statului după fuga din Raiul Portocaliu. Între incompetenţa autorităţilor statului şi fuga cu buna ştiinţă a DIICOT, a SRI – care n-a fost sesizată măcar să-l urmărească, Ministerul Public înclin să cred că intenţionat l-au lăsat să dispară. Oricum, este o ruşine naţională pentru o ţară europeană. Că doar se ştie demult de dosarul de criminalitate organizată şi înşelăciune deosebit de grave. În Dosar mai apar şase persoane care primiseră mandat de arestare pentru 29 de zile. Iar atunci când l-au arestat pe Mihai Voicu(PSD) nu s-a mai aşteptat ridicarea imunităţii parlamentare. Deh, PDL acţionează precum pe vremuri PCR şi arestează numai de la adversari. Ex-deputatul Mihail Boldea (PDL) s-a certat cu naşul Mircea Toader şi a trecut la UNPR, cimitirul de elefanţi cu dosare penale, după care, pe 17 martie, a trecut şi graniţa. Măcar ex-primarul Clujului, Sorin Apostu (PDL) e la pârnaie, pe acolo pe unde-a trecut şi primarul Craiovei – pedelistul Antonie Solomon(scos de la puşcărie şi reinstalat tot primar, dar de la UNPR!). Pe la noi, prin Gorj, Ionel Manţog, ex-şef al PDL Gorj, s-a bucurat şi încă se mai bucură de protecţia PDL. Din moment ce infractorul Mihail Boldea era urmărit penal încă din 2006, iar din 2008 SRI confirmase procurorilor vinovăţiile sale este clar ca lumina zilei că toată mascarada s-a făcut cu acordul tacit al autorităţilor.

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.