Frustraţii Băsescului şi nu numai ei!

392

foto predo 2Rogu-vă, nu vă speriaţi. Mi-am adus aminte de versurile unui cântec din Cenaclul Flacăra, condus de poetul naţional Adrian Păunescu, şi nimic mai mult.

Hulitul pe nedrept, care-a fondat şi condus mişcarea tinerilor în blugi nu promova în faţa tinerilor doar creaţiile proprii. Mi-am adus aminte de superbele două versuri ale unui apreciat cântec scris de un poet cenzurat în epocă la lecturarea unor aberaţii despre care scriu mai jos.

ETNOBOTANICELE CRIMINALE ŞI OFICIALE. Institutul Naţional de Statistică – inse pe website – a dat publicităţii nişte cifre alarmante. Conform cărora, pe luna decembrie rata natalităţii a scăzut alarmant. Numărul nou născuţilor este cu vreo mie mai mic decât în aceeaşi lună a anului 2009. Iar la decese, prin grija guvernanţilor şi a etnobotanicelor au fost cu vreo mie şase sute de români mai puţini. La calculele astea, dacă s-ar prelungi guvernarea portocalie nepermis de mult, peste vreo 40 de ani, România ar avea numai 17 milioane de locuitori. S-au luat în calcul morţii Guvernului PreşBăsescu-Boc, natalitatea în scădere şi plecarea după un loc de muncă peste hotare, aşa cum ne îndeamnă iubitul Conducător Suprem din Dealul Cotrocenilor. Şi din fruntea CSAT, un organism unicat în România. Deşi ţara noastră se laudă că ar face parte din Uniunea Europeană.

La reuşita celor care-au protestat contra etnobotanicelor, vrute de Traian Băsescu şi de EBA, e de amintit că aşazisele etnobotanice nu sunt doar nişte nevinovate droguri uşoare, majoritatea fiind, e drept, tot droguri uşoare, dar cumplit de artificiale. Adică, nevinovatele droguri uşoare nu-s chiar deloc naturale, ci chimicale criminale şi oficiale.

FRUSTRĂRI PRO-PREZIDENŢIALE. Onorabilul cercetător în vise iluzorii Sebastian Lăzăroiu, un altfel de frustrat pro-prezidenţial, s-a dedat la un studiu: „Demografia iubirii: revoluţie sau război”, publicat pe o hârtie care, ca orice hârtie, suportă orice. Elucubraţia cu pricina, care s-a vrut studiu sau eseu, nici nu mai contează, a apărut în revista Q Magazine şi explică, după puterile şi interesele autorului – simplist şi simplificator – faptul că la căderea dictatorilor Ceauşescu şi Mubarak „tinerii frustraţi sexual” ar fi avut, cică, un rol determinant. Despre idolul său – Zeus ot Cotroceni – Sebastian cel Lăzăroiu nu suflă o vorbuliţă. Simpatiile se citesc, totuşi, ca de obicei, printre rânduri!

Deh, s-a retras previzibil din corul lăudătorilor scriitorul Mircea Cărtărescu, se învârtoşeşte Lăzăroiu din Sebastian. Ptiu, necurate, era să zic din vârful Dealului Cotroceni!

MUGUR (de la BNR!) AR FI ZIS PAS! O păsărică dintre cele năstruşnice ar fi vorbit pre limba sa cea păsărească, de refuzul adresat preşedintelui Traian Băsescu de nimeni altul decât primul ministru de rezervă – Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, pe viaţă. Asta să fie replica lui Mugur Isărescu? Păsărica niţel cam ştiurlubatică susţine că da! Să vezi acum contra-replică din partea lui Zeus! Dacă nu cumva urmează un tsunami românesc! Refuzatori ar mai fi fost mult mai valorosul şi competentul Mihai Tănăsescu, alt independent autoexilat la Banca Mondială, sucursala FMI sau cam aşa ceva. Şi de n-o vrea nici Mihai Tănăsescu, căruia tot preşedintele Traian Băsescu i-ar fi adresat propunerea, nu-i nimic. Se încălzeşte pe turnantă, degeaba sper, Călin Georgescu. Alt independent dependent doar de Zeus.

Ce-o face gruparea BVB? Planuri, din cuţite şi pahare, cum ar spune poetul. Că şi gruparea BVB – citeşte Berceanu-Videanu-Blaga tot la guvernare ţinteşte. Buldogul şi puternicul român vertical Vasile Blaga ştie de ce!

Ion Predoşanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here