Fructe, legume și produse de panificaţie, confiscate de polițiști

552

Un tânăr de 21 de ani, din oraşul Rovinari, a fost depistat, ieri, în timp ce conducea o autoutilitară, pe DJ 674 B, în localitatea Negomir, transportând produse de panificaţie, pe care le distribuia la diferiţi agenţi economici. Întreaga marfă a fost confiscată de polițiști. ”Procedându-se la inventarierea produselor de panificaţie existente în autoutilitară și verificarea documentelor prezentate pentru control, polițiștii au constatat faptul că pentru 80 de produse de panificaţie, conducătorul auto nu deţine documente legale de provenienţă, fapt pentru care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în sumă de 500 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea celor 80 de produse de panificaţie”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Tot ieri, polițiștii din Tismana au identificat în trafic un bărbat de 38 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 D cu care transporta o cantitate de 268 de kilograme de fructe şi legume, pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Acesta a primit o amendă de 500 de lei, iar ca măsura complementară s-a dispus confiscarea fructelor şi legumelor.
Și polițiștii din Târgu-Cărbuneşti au acţionat pentru prevenirea și combaterea comercializării ilegale a produselor agroalimentare, ocazie cu care au fost confiscate 590 de kilograme de cereale, produse de panificație şi alimentare, fără documente legale de proveniență, în valoare totală de 720 de lei, totodată fiind aplicate și trei sancțiuni în valoare de 500 de lei.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here