Federația Română de Fotbal a anunțat că regulamentul de organizare a activitității arbitrilor a fost aliniat cerințelor Convenției UEFA. În ședința Comitetului Executiv al FRF de miercuri, 21 decembrie, a fost aprobată noua variantă a Regulamentului de Organizare a Activității Arbitrilor de Fotbal (RODAAF). Versiunea finală a fost elaborată în urma consultărilor președintelui CCA, Kyros Vassaras, cu membrii comisiei și cu juristul CCA, Paul Petrescu.
Printre modificările incluse în documentul aprobat se regăsesc:
– reducerea stagiului de la categoria a II-a la categoria I de la 18 luni la 9 luni;
– reducerea limitei minime de vârstă pentru examen Liga 2 de la 23 de ani la 21 de ani;
– reducerea limitei minime de vârstă pentru examen Liga 3 de la 21 de ani la 19 ani;
– posibilitatea de prelungire a limitei de vârstă pentru continuare activității în arbitraj la nivelul tuturor ligilor;
– persoanele cu condamnări penale nu pot îndeplini niciun rol în arbitraj sau în calitate de observator.
Cătălin Pasăre