Fraţii Popescu îşi află verdictul luni

299

Zile nu doar fierbinţi, ci şi extrem de tensionate în continuare pentru liderul PNL Gorj, Dian Popescu, şi pentru fratele său Gabriel, pentru care procurorii solicită în continuare arestarea preventivă.

Un verdict la recursul formulat la decizia Tribunalului Gorj de anchetare a celor doi în stare de libertate ar fi trebuit să fie dat de judecătorii Curţii de Apel Craiova în cursul zilei de ieri, dar de abia luni vom afla dacă fraţii Popescu rămân persoane libere sau statutul li se va schimba. Avocaţii acestora au depus la dosarul cauzei noi documente, cu care îşi probează nevinovăţia, documente care acum trebuie studiate şi de anchetatori, judecătorii considerând că până la începutul săptămânii viitoare este timp suficient pentru lămurirea lucrurilor.
Procurorul Emil Moţa îi doreşte pe fraţii Popescu în spatele gratiilor într-un dosar ce vizează afacerile derulate de Primăria Peştişani pentru construirea în localitate a unui stadion de fotbal cu firma liderului liberal. Primarul din Peştişani, Florin Pavel, a primit deja mandat de arestare preventivă, emis tot de Curtea de Apel Craiova, după ce, ca în cazul fraţilor Popescu, Tribunalul Gorj dispusese lăsarea acestuia în libertate. Acelaşi scenariu a fost valabil şi la Aristică Doru Şerban, zis Habitu, care la Târgu-Jiu a rămas liber, iar după cinci zile, în martie, a primit mandat pentru 29 de zile, mandat care i-a fost prelungit succesiv până acum, de la arestarea sa pornind toate descoperirile făcute acum de anchetatori în cazul Primăriei Peştişani.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here