Frații Paganel, reținuți în urmă agresiunii din Obreja! Unul dintre bătăuși, căutat încă de poliție

5173

Iar probleme cu violența la Târgu Jiu! De data aceasta, anchetatorii i-au arestat, însă, vineri, pentru 24 de ore, pe frații Paganel  cel mare și cel mijlociu ), adică pe Margel Sorin zis ,,Elvis” și pe Daniel Chisu(fost Caldăraru) zis,, Chioru”.

Primul locuiește în cartierul Panduraș  din Târgu Jiu iar al doilea în Craiova, ambii fiind implicați în agresarea violență a unui cetățean rom din Obreja. Cei doi împreună cu un apropiat, condamnat cu suspendare aflat sub control judiciar, acesta făcând muncă în folosul comunității la Școala Generală nr. 5 din Târgu-Jiu, au intrat peste victimă, în casă, și  i-a aplicat o bătaie soră cu moartea. Victima a ajuns la spital, iar cei trei au fugit. Incidentul a avut loc joi spre vineri.

Vineri dimineață frații Elvis și Daniel s-au predat Poliției, în timp ce Radu Cătălin Constantin, cel care prestase muncă în comunității la școală, cunoscut drept ,,Țuică”, a fugit, fiind cautat de poliție.

La expirarea ordonanței de reținere de 24 de ore, procurorul a cerut instanței arestarea pentru 29 de zile a celor trei, inculpatul ,,Țuică” primind sentință în lipsă pentru violare de domiciliu și infracþiunea de lovire sau alte violențe.

Margel, unul dintre cei trei inculpați, a executat o pedeapsă pentru privare de libertate urmare a scandalului din Globstar, alături de Sandocan. De altfel în scandal a intrat și Țuică. Margel a fost eliberat condiționat în 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here