O instanță a Curții de Apel Craiova, Secția II-a Civilă s-a pronunțat definitiv în procesul declarat de Agenția Județeană a Finanțelor Publice Gorj împotriva fraților Dian și Gabriel Popescu, cei care administrează SC Băile Țicleni SRL. Ambii au de plătit în solidar peste 9,3 milioane de cei AJFP Gorj pasivul firmei respective, intrat cu ani în urmă în insolvență. Sentința este definitivă fiind o adevărată lovitură financiară pentru cei doi afaceriști de la Țicleni.
Omul de afaceri Dian Popescu, devenit ulterior preşedinte al PNL Gorj și chiar senator, a achiziţionat în anul 2008, de la OMV Petrom, baza de tratament Băile Ţicleni, care cuprindea: o clădire recent construită, destinată cazării şi tratării, două bazine de înot şi o suprafaţă de teren considerabilă. Toate acestea fuseseră abandonate de Petrom, pentru că societatea nu mai era interesată să investească în turism, având alt gen de activitate. Astfel, Petrom a scos la licitaţie baza de tratament din localitatea Ţicleni. Cum doar „cunoscătorii“ ştiau de această licitaţie, Dian Popescu s-a prezentat şi a reuşit să şi-o atribuie, pentru suma de numai șapte miliarde de lei vechi, cam cât preţul unei vile din municipiul Târgu- Jiu.
Reprezentantul unei agenţii imobiliare a precizat presei locale, cu ani în urmă, că preţul este mult mai mic faţă de valoarea reală a proprietăţii, care a intrat în patrimoniul societăţii Maserati, condusă până de curând de Dian Popescu.
Dian și fratele său, Gabriel Popescu au utilizat la maxim patrimoniul societății până când au băgat firma în insolvență. Aveau însă de plătit Finanțelor o sumă considerabilă, aceștia crezând că prin inginerii financiare vor scapă de pasivul societății. AJFP Gorj a dat lichidatorul în judecată, anul trecut, pe cei doi și SRL-ul Băile Ticleni, în civil, pe procedura insolventei și atragerea la răspundere a administratorilor. Pe 24 februarie, Curtea de Apel Craiova s-a pronunțat definitiv în acest dosar, obligând pârâții la plata în solidar a sumei de 9.301.434,18 reprezentând pasivul debitorului Băile Țicleni rămas neacoperit. Cei doi sunt obligați să achite aceștia bani AJFP, altfel firma intră în faliment.
A.STOICA
SI DE RECUPERAT CAND?NICIODATA.