Frăţia “Muntele”! Primarul Giogia îi îndeasă anual, în buzunarul edilului Răgman, peste 10 miliarde de lei

1066

Muntele Coasta Bengăi, din comuna Bengeşti-Ciocadia, este arendat deja de şapte ani primarului Emil Răgman, din comuna Prigoria. Pentru acest munte căruia i s-a adăugat pe parcurs şi Muntinul Mic, edilul cu veleităţi de cioban, ştiut fiind că Răgman are aproape 600 de oi şi 300 de capre, plăteşte primăriei conduse de colegul de partid, Victor Geogia, anual, suma infimă de doar 2500 de lei pe perioda închirierii şi de 4900 de lei pe perioada arendării terenului. Pentru cei doi munţi, primarul Răgman a încasat, numai în anul 2010, aproape 6 miliarde de lei vechi de la APIA Gorj, asta după ce luase de la aceeaşi agenţie, cu un an în urmă, alte cinci miliarde şi jumătate de lei vechi, iar în 2007 şi în 2008, per total alte cinci miliarde şi jumătate de lei. Acum, Răgman încasează, de pe urma comunei la care plăteşte, un mizilic din fondurile primite de la APIA, peste 10 miliarde de lei anual, asta în timp ce primarul Giogia i-a oferit, pe nimic, pentru 15 ani, contractul de arendare omologului său Răgman.

Afacerea cu iz penal încheiată în comuna Bumbeşti-Piţic între primarul Michi Nioaţă şi ciobanul Petre Golu, relalată anul trecut de Gorjeanul, pare infimă în comparaţie cu cea încheiată între primarul din Bengeşti-Ciocadia, Victor Giogia, şi primarul din comuna Prigoria, Emil Răgman. Aici, afacerea se încheie în anul 2006 şi funcţionează ca unsă şi în prezent, în detrimentul comunei Bengeşti-Ciocadia dar pentru câştigul celor care, cu bună ştiinţă, au parafat înţelegerea contractuală de zeci de miliarde de lei.

coasta bengaiRăgman ia muntele, iniţial, pentru trei ani
În anul 2004 ajunge primar în Bengeşti-Ciocadia, social-democratul Victor Geogia, fost viceprimar. La jumătatea mandatului său edilul demonstrează că prinde curaj şi comite o serie de fapte care îl avantajează personal, mai mult decât ar fi trebuit să avantajeze comuna pe care o păstoreşte. Astfel, după emiterea ilegală a titlurilor de proprietate în Câmpu Mare, care le dublează pe cele emise în 2002, lucru despre care Gorjeanul a relatat în două numere, Giogia bate palma cu primarul din Prigoria, Emil Răgman, căruia în 2006, în acelaşi an în care emite titlurile duble, îi închiriază un munte. Muntele care are o suprafaţă totală de 544 de hectare, este astfel solicitat în 10 mai 2006 de primarul Răgman, de la omologul său, coleg de PSD, transparent. S-a făcut atunci o licitaţie electronică, la care a participat însă doar Răgman, care şi este declarat câştigător pentru închirierea celor doi munţi. “La data de 16 mai 2006 s-a încheiat între Consiliul Local al comunei Bengeşti-Ciocadia şi Răgman Emil contractul de închiriere nr. 2154 prin care primii încheiau celui de-al doilea golurile alpine situate în muntele Coasta Bengăi, contractul fiind valabil până la 15.09.2009”, se arată în sentinţa penală nr. 59 din 22 aprilie 2010, dată de Judecătoria Novaci.

sentintaDupă o săptămână, Răgman închiriază muntele pe 15 ani
Aceiaşi instanţă care a cercetat şi tranzacţia dintre cei doi primari şi cele două rânduri de titluri de proprietate, menţionează şi următoarele: “Ulterior, ca urmare a cererii nr. 4812/26.10.2006 depuse de Răgman Emil prin care solicită închirierea golului alpin din muntele Coasta Bengăi, pentru mai mulţi ani, motivând că vrea să facă investiţii în zona respectivă, Consiliul Local Bengeşti-Ciocadia a adoptat hotărârea nr. 5/30.01.2007 prin care se prelungeşte pe o perioadă de 15 ani contractul de închiriere ce fusese închiriat anterior”.
Mai exact, după şase zile, Emil Răgman care pusese deja mâna pe Coasta Bengăi pentru 3 ani de zile, dovedeşte că nu se mulţumeşte cu “puţinul” acordat de autorităţile locale, motiv pentru care cere brusc muntele pentru 15 ani, pe motiv că va realiza investiţii pe parcela luată.
Investiţiile în cauză nu s-au realizat nici în prezent, spun localnicii din zonă, dar primarul şi-a făcut, în schimb, o stână pe muntele în cauză, stână prinsă în obligaţiile trecute în contract de către autorităţile din Bengeşti-Ciocadia. Asta deşi activitatea de păstorit desfăşurată de Răgman, exact asta implică. Edilului i se mai impunea să nu distrugă terenul în cauză, să facă un drum pietruit şi să realizeze alte mici investiţii, unele realizate cu zgârcenie de noul chiriaş.
Astfel “în baza acestei hotărâri s-a încheiat un nou contract de închiriere nr. 812/14.02.2007 semnat din partea Primăriei Bengeşti-Ciocadia de învinuiţii Victor Geogia, Cheroiu Cătălin(în prezent secretar al Primăriei Bengeşti-Ciocadia) şi Dorina Ciochină(contabila instituţiei)”.

După închiriere, muntele este arendat pe un deceniu şi jumătate
“Cu toate acestea la data de 19.04.2007 cu ocazia şedinţei de Consiliu Local s-a aprobat proiectul de hotărâre privind arendarea pe o perioadă de 15 ani a golului alpin situat în muntele Coasta Bengăi, în urma licitaţiei care a avut loc la data de 9.05.2007 a fost închieiat contractul de arendare nr. 4 din 10.05.2007 cu cel ce a câştigat licitaţia, respectiv cu persoana numitului Răgman Emil”, se mai arată în sentinţa Judecătoriei Novaci care decide redeschiderea urmăririi penale pentru primarul Victor Geogia, pentru secretarul Cheroiu şi pentru contabilă.

Sancţiune administrativă pentru cei implicaţi în tranzacţie
În 2012, cei trei sunt scoşi iar de sub urmărire penală de către procurorul Dumitru Dobre de la Judecătoria Novaci, actualmente prim-procuror al instituţiei, care le dă celor trei câte o amendă administrativă, ştiut fiind faptul că primarul Geogia avea, la activ, două condamnări de 6 luni de închisoare cu suspendare. Procuroru-şef susţine în ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală a celor trei, din 2012, că “Primăria Bengeşti-Ciocadia nu a fost prejudiciată în vreun fel, deoarece perioada în care s-a încheiat contractul de arendare este aceeaşi cu perioada pentru care s-a încheiat contractul de închiriere, iar contravaloarea închirierii este de 2530 de lei anual pe când contravaloarea arendării era de 4900 anual, şi cu atât mai mult cu cât proprietar al acestui munte este Primăria Mălaia din judeţul Vâlcea, care primeşte de la Răgman Emil contravaloarea arendării golurilor alpine ale Muntelui Coasta Bengăi în baza actului adiţional nr. 1 din 28.05.2009 la contractul de arendare nr. 4 din 10.05.2007”.
Constatările magistratului Dobre sunt la fel de şocante şi în continuare, acesta considerând că Răgman ar fi chiar victima acestui contract de închiriere, devenit apoi de arendare, deşi el încasează de pe muntele în cauză saci de bani, anual, de la APIA Gorj.
“Persoana care ar putea fi vătămată în vreun fel prin încheierea contractului de arendare nr. 4/10.05.2007 este numitul Răgman Emil ce avea calitatea de chiriaş în cadrul contractului de închiriere nr., 812-14.02.2007, însă acesta cu ocazia declaraţiei din data de 4.05.2011 a arătat că nu a fost prejudiciat în niciun fel, din contră, a solicitat şi a participat de bunăvoie la licitaţia organizată din data de 9.05.2007 în vederea arendării golului alpin situat în muntele Coasta Bengăi, licitaţie pe care a şi câştigat-o, în situaţia în care nu era de acord cu rezilierea contractului de închiriere nr. 812/14.12.2007”, titrează în ordonanţa 889/P/2007 procurorul devenit, între timp, şeful Parchetului Novaci.

sumele de la APIA“Victima” procurorului Dobre a încasat 17 miliarde de lei vechi în 2007-2009
Primarul Răgman, victimizat de către procurorul Dobre în dosarul cu primarul Geogia, a încasat însă în detrimentul Primăriei Bengeşti-Ciocadia, pe care magistratul susţine de altfel, în scris, că, chiriaşul nu a prejudiciat-o cu nimic, dar şi în detrimentul Primăriei Mălaia, introdusă de procuror şi de Răgman în cauză, aproape 17 miliarde de lei în primii patru ani de deţinere a muntelui în cauză, închiriat iniţial şi apoi arendat pe sume de nimic.
Astfel, potrivit Serviciului de Ivestigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Emil Răgman a încasat următoarele sume de la APIA Gorj, aici fiind inclus şi muntele Coasta Bengăi, pe baza contractului de arendare văzut drept corect de către procurorul Dobre: “Campania 2007-115.109,81 lei, Campania 2008-439.771,44 de lei, Campania 2009-505959,14 lei, Campania 2010/591.669,18 lei”. Sumele cresc, însă, substanţial în anii următori, deşi Primăria Bengeşti-Ciocadia încasează doar 4900 de lei de la arendaşul Emil Răgman. Contractul în cauză prejudiciază însă comunitatea care ar fi putut încasa sume infinit mai mari cu care s-ar fi realizat proiecte comunitare foarte importante.
Anamaria Stoica

2 COMENTARII

  1. Ragman spune ca n-aveti cei face,lea dat la toti,inclusiv d-lui Calinoiu…..
    Ma cautati-l si la titlurile de proprietate emise catre anumite persoane de la care a cumparat conditionat peste 200 ha terenuri in Zorlesti si peste 150 de ha de padure.Cine sunt acei mostenitori…ia vazut cineva decat Ragman….Comuna este infecta…salariatii din Primarie o parte lucreaza in ferma lui cu utilajele Primariei,stau in Primarie ca in cocina de porci,se caca in buruienile din spatele Primariei…..Este HOT de top 3 in Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here