Unul din membrii Clanului Corduneanu, condamnat definitiv în 2013 la executarea unei pedepse de șase ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri, a ieșit, ieri, din Penitenciarul Târgu-Jiu. Florinel Corduneanu a fost prezentat în fața magistraților de la Tribunalul Gorj, pentru a afla dacă poate fi eliberat condiționat. Pe 31 ianuarie, Judecătoria Târgu-Jiu a admis cererea formulată de acesta, însă procurorii au contestat decizia. ”Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Corduneanu Florinel, aflat în executarea pedepsei de șase ani de închisoare. Cu contestaţie în termen de trei zile de la comunicare”, a stabilit prima instanță. Bărbatul are un handicap sever.
A muncit peste 70 de zile la Penitenciarul Târgu-Jiu
”Îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege. El a îndeplinit fracția din data de 4 ianuarie 2017, a fost amânat de comisie două luni, pentru gravitatea faptei pentru care a fost condamnat. Nu a fost o faptă cu violență. A fost vorba despre niște pastile ecstasy. Comisia a considerat însă că este o faptă gravă, l-a amânat două luni, până pe data de 1 martie, când a intrat iarăși în comisie. A fost rediscutat pe 1 martie, a fost propus spre eliberare, am avut termen având obiectul propunerea comisiei de eliberare condiționată pe data de 8 martie, dar a dat termen miercuri, pentru a se judeca mai întâi contestația Parchetului. Marți s-a judecat la Tribunalul Gorj contestația făcută de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, privind cererea lui de liberare, care a fost admisă de instanța de fond. Dacă instanța va respinge contestația va fi eliberat, pentru că termenul de miercuri ar rămâne fără obiect, fracția din pedeapsă a îndeplinit-o de două luni. Este din Iași. Este și numele la mijloc. Sunt cunoscuți, dar clientul meu nu a fost șeful. Când s-a discutat că s-a constituit grupul acela infracțional pentru care a fost el condamnat, el avea undeva la 18-19 ani, nu poți să fi șef de clan. Erau infracțiuni mici. Are și niște probleme de sănătate. A avut recompense în penitenciar, nu a avut niciun raport întocmit, cu toate că era încadrat și într-un grad de handicap accentuat, a ieșit la muncă, a avut peste 70 de zile de muncă la Penitenciarul Târgu-Jiu, și la pantofi. Are familie, are nevastă, are doi copii minori. Vrea cât mai repede să ajungă acasă, la familia lui”, a declarat Andrei Becheru, avocatul lui Florinel Corduneanu.
Dosarul său datează din 2004, iar fratele său, Costel Corduneanu, a fost achitat. Suspiciunea este că ar fi alimentat cu ecstasy consumatorii de droguri din Moldova. Florinel Corduneanu a fost considerat însă ”cel mai inofensiv dintre Corduneni”.
Loredana Fîciu