Deputatul PNL Dan Vîlceanu susține că legea privind reducerea vârstei de pensionare în minerit și energie va fi promulgată fără niciun fel de probleme. Asta după ce liderul de sindicat Ion Popescu, de la Jilț Sud, susține că sunt îngrijorări în carierele CE Oltenia, iar minerii stau pe „un butoi cu pulbere”, așteptând cu nerăbdare legea care le va permite să se pensioneze mai devreme.
„Trebuie scoasă de la sertar această lege. Am înțeles că ultima zi este data de 16 noiembrie, când expiră cele 30 de zile de când a fost adoptată de Parlament. Stăm pe un butoi cu pulbere. E clar că așteptăm acest lucru, mai ales că s-au bătut în piept și cei de la PSD, că e proiectul lor, și cei de la PNL, acum nu văd ce motive ar fi să nu se promulge. E vorba de viața noastră, în final, dacă mai apucăm și noi să ieșim la pensie”, a spus Popescu, la un post local de radio.
Deputatul Vîlceanu spune că legea își urmează cursul firesc și va fi, cu siguranță, promulgată de președintele Iohannis.
„Eu vreau să-i asigur pe mineri și energeticieni că legea va fi promulgată. A plecat spre promulgare, după ce a fost strigată în Parlamentul României, așa se numește procedura asta prin care, după ce a fost votată de parlamentari, se face apelul legilor pentru a putea fi contestată la Curtea Constituțională a României. Sunt niște termene prevăzute de lege, iar legea nu a fost contestată de nimeni la Curtea Constituțională și a plecat la promulgare la președintele României. Își urmează parcursul ei firesc și va fi promulgată fără niciun fel de probleme”, a spus Vîlceanu.
I.I.